HomeFeaturedFocusApple a lansat iOS 17.1, ce aduce cateva functii noi

Apple a lansat iOS 17.1, ce aduce cateva functii noi

Apple tocmai ce a lansat iOS 17.1, un update de iOS care aduce câteva funcții noi și repară mai multe bug-uri. Descoperiți aici despre ce e vorba!
Apple tocmai ce a lansat iOS 17.1, un update de iOS care aduce câteva funcții noi și repară mai multe bug-uri. Descoperiți aici despre ce e vorba!

În această seară Apple a lansat iOS 17.1 și iPadOS 17.1, alături de watchOS 10.1, primele update-uri majore pentru iPhone, iPad și Apple Watch din această toamnă. M-a interesat în mod deosebit iOS 17.1 pentru că pe lângă reparea unor bug-uri, e momentul în care vedem și câteva dintre funcțiile noi despre care Apple a vorbit de ceva vreme vizavi de iOS 17.

Poate că cel mai important element este AirDrop care merge acum și pe Internet – mai exact, dacă începeți un transfer AirDrop și vă îndepărtați de dispozitivul cu care comunicați, transferul va funcționa în continuare, prin Internet. Asta dacă nu cumva vreți să blocați opțiunea, mai ales dacă se va folosi de conexiunea de date mobilă – puteți merge în setări și să dezactivați Use Cellular Data din AirDrop.

Opțiuni extinse de personalizare sunt disponibile acum pentru modul StandBy – iOS 17.1 permite setarea opțiunii de închidere după 20 de secunde, sau să dezactivați modul Night Mode.

Pentru Dynamic Island, iOS 17.1 aduce o opțiune de tip flash light și pentru iPhone 14 Pro, respectiv iPhone 15 în condițiile în care iOS adusese astea doar pentru modelele noi din seria 15 Pro și Pro Max. Tot legat de seria iPhone 15, noul iOS 17.1 permite setarea unui mod de buzunar pentru action button – treabă ce ar fi trebuit să fie prezentă încă de la început, pentru a împiedica generarea accidentală a unor acțiuni.

Pentru Apple Music se pot seta mai simplu opțiunile Favorite, pentru melodii, albume sau liste de redare, folosind un icon de tip stea. Pentru ca mai apoi Apple Music să poată genera liste Favorite Songs mult mai simplu.

Pentru utilizatorii din Marea Britanie, iOS 17.1 aduce opțiunea Connected Cards prin care se pot verifica direct în Wallet balanțele cardurilor (opțiunea merge cu carduri Barclays, HSBC, Lloyds, RBS, Monzo și Starling).

Și pentru cei ce folosesc opțiunea de afișare a pozelor pe Lock Screen, iOS 17.1 permite o selecție mai detaliată a pozelor ce vor fi arătate – se poate alege un anumit album, în locul întregii colecții.

Legat de bug-urile reparate, lista e destuld e mare și cuprinde optimizarea pentru tastatura virtuală, Car Crash detection, sincronizarea setărilor Screen Time și alte câteva.

După cum puteți vedea în poza de mai sus, iOS 17.1 e un pachet măricel (1.35 GB) ce o să vă ia niște timp pentru download și instalare. Procesul ar trebui să decurgă fără probleme, așa că vă recomand să îl aplicați cât mai repede.

Eu sunt în proces de instalare, revin cu detalii în caz că apar probleme.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep