HomeFeaturedFocusOnePlus Ace 3V prezentat oficial, primul smartphone cu Snapdragon 7+ Gen 3

OnePlus Ace 3V prezentat oficial, primul smartphone cu Snapdragon 7+ Gen 3

OnePlus Ace 3V

Se pare că ieri a fost o zi a premierelor pe piața de smartphone. Xiaomi Civi 4 Pro a fost lansat oficial și a devenit primul telefon echipat cu Snapdragon 8s Gen 3. Iar mai apoi și-a făcut debutul oficial și OnePlus Ace 3V, care a devenit primul terminal ce mizează pe Snapdragon 7+ Gen 3, noul chipset mid-range al celor de la Qualcomm. Un chipset construit pe procese de 4 nm, echipat cu un procesor octa-core (1 x 2.8 GHz Cortex A715 + 4 x 2.6 GHz Cortex A715 + 3 x 1.9 GHz Cortex A510) și un GPU Adreno 732.

Telefonul celor de la OnePlus este chiar mai important. Asta pentru că va ajunge și în Europa pe cale oficială, chiar dacă sub o altă denumire. Va fi vândut, inclusiv în România, ca OnePlus Nord 4. Și ar putea fi lansat pe 1 aprilie.

Deocamdată să ne întoarcem la OnePlus Ace 3V. Procesorul va rula în combinație cu o memorie RAM de 12 GB, în timp ce capacitatea internă de stocare va fi de 256 GB sau de 512 GB. Va fi disponibilă și o variantă cu 16 GB de RAM și stocare de 512 GB. Sistemul de operare va fi un Android 14, iar autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5500 mAh. Acesta va oferi suport pentru încărcarea rapidă de 100W.

Ecranul telefonului este un AMOLED cu diagonală de 6.47 inchi. Un panel cu rezoluție de 1240 x 2772 pixeli (aspect 20:9), rată de refresh de 120 Hz și luminozitate de top de 2150 niți. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub ecran. Pe spate avem tot sticlă. Și observăm o schimbare de design, care parcă apropie telefonul de ceea ce arată Samsung. Muchii plate, suprafețe la fel și camerele dispuse vertical. Telefonul vine și cu o certificare IP65.

Pe spate, OnePlus Ace 3V vine cu un sistem foto dual-camera. Senzorul principal de 50 MP va fi ajutat de un ultrawide de 8 MP.

Prețurile de vânzare pentru piața din China pleacă de la aproximativ 230 dolari.

via OnePlus

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep