HomeFeaturedFocusCe lucruri noi vin in CarPlay odata cu iOS 27? Sa zicem...

Ce lucruri noi vin in CarPlay odata cu iOS 27? Sa zicem … redare video?

Deși în keynote-ul de ieri de la WWDC 2026 nu am văzut decât o singură referință la CarPlay și iOS 27, acum avem mai multe detalii și sunt chiar faine!
Deși în keynote-ul de ieri de la WWDC 2026 nu am văzut decât o singură referință la CarPlay și iOS 27, acum avem mai multe detalii și sunt chiar faine!

Keynote-ul de ieri de la WWDC 26 a fost slăbuț și a tratat aproape exclusiv ideea de Siri AI, cu o singură referință la CarPlay în iOS 27 și aia legată de … AI. Azi însă avem informații suplimentare, grație unui material video dedicat doar CarPlay și sunt lucruri interesante.

Probabil cel mai important lucru pe care utilizatorii îl vor aprecia vizavi de CarPlay în iOS 27 este că vine suportul pentru aplicații de redare video. Da, ați citit bine: se vor putea folosi aplicații de redare video pe sistemele infotainment compatibile CarPlay, doar că … există limitări.

Prima este că aceste aplicații vor putea fi folosite doar când mașina este în modul Parking ca să nu distragă atenția șoferului, lucru cât de poate de normal. Ideea e să permită șoferilor să se uite la materiale video atunci când mașina e parcată – să zicem într-un blocaj sau una electrică, cât stă la încărcat. A doua este că doar anumite modele noi de mașini cu suport CarPlay vor putea folosi opțiunea pentru că necesită compatibilitatea AirPlay – mi se pare puțin dubios că Apple a ales să folosească AirPlay pentru redarea video pentru că așa elimină o grămadă de modele ce ar putea utiliza asta prin fir. Pe de altă parte, e clar că viitorul este wireless, deci folosirea AirPlay ar avea sens mai ales că e clar pentru toată lumea că nu se dorește portarea soluției pe modele mai vechi, deci cine vrea așa ceva va trebui fie să ia o mașină nouă, fie să investească în sisteme infotainment moderne.

Însă Siri AI va putea fi folosit și de modelele mai vechi, probabil la fel cum merge Gemini pe Android Auto – până la urmă Siri AI e tot un Gemini, în ciuda faptului că Apple spune că e un model personalizat, nu cel standard folosit de Google. Practic va face tot ceea ce știe să facă și Gemini în Android Auto: să ofere informații ajutătoare despre traseu, să interacționeze cu alte aplicații etc. Atâta doar că în ciuda faptului că iOS 27 va putea fi folosit pe toate iPhone-urile de la 11 încoace, Siri AI în CarPlay va putea fi activat și folosit doar de la iPhone 15 Pro și mai noi.

Alte lucruri interesante care vor mai veni în CarPlay sunt un nou player audio, îmbunătățiri la nivel de conectivitatea wireless, recepția GPS etc.

Sunt îmbunătățiri normale, dar departe de impactul redării video. Cine vrea să testeze, o poate face deja pentru că se poate descărca și instala primul beta de iOS 27.

Sau doar să vă uitați la materialul video despre CarPlay publicat de Apple aici.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare