
Generația S27 de la Samsung va fi prezentată oficial la începutul anului viitor. Mai este mai bine de jumătate de an până atunci, dar iată că leak-urile despre telefoanele seriei încep să circule. O astfel de informație ne spune că Samsung Galaxy S27 Pro va oferi suport pentru Privacy Display. O funcționalitate inedită și foarte utilă, pe care a adus-o în premieră modelul Samsung Galaxy S26 Ultra.
Informația vine dintr-o sursă cu un istoric foarte bun. Și, implicit, foarte credibilă! Este vorba despre Digital Chat Station, care a oferit de cele mai multe ori informații corecte publicului.
Conform acestor detalii, nu este singura modificare interesantă pe care o va propune noul model Pro. Se pare că Samsung Galaxy S27 Pro va fi echipat cu un display cu diagonala de 6.47 inchi. Autonomia va cădea în sarcina unui acumulator cu capacitatea de 5000 mAh.
Pe spate va etala un sistem de trei camere foto. Unul despre care se spune că va fi similar cu cel de pe modelul S27 Ultra. Semn că acesta din urmă, vârful de gamă al companiei coreene, nu va mai fi atât de spectaculos. Mi se pare că aceasta este ce mai importantă informație oferită de acest leak! Și nici măcar nu este despre S27 Pro. Ci este o informație negativă despre S27 Ultra. De altfel au circulat zvonuri în această direcție, cum că tefoanele noii generații vor propune anumite downdgrade-uri pentru a putea rămâne competitive din punctul de vedere al prețului. Eu sper să fie doar zvonuri! Dar timpul ne va demonstra care este la final adevărul.
via GSM Arena

