
Cred că nu mai reprezintă un secret faptul că odată cu Samsung Galaxy S27 Ultra, designul telefoanelor companiei coreene se va schimba. De fapt atunci când își va face apariția toată familia S27. Și cred că la fel de mult nu va mai reprezenta o surpriză faptul că noul design va fi inspirat de Apple și de cele mai recente iPhone-uri. Nu este prima dată! Și nu este nimic rău în asta!
Iar noile fotografii generate pe calculator, așa numitele CAD renders, confirmă din plin acest lucru. Și reprezintă o surpriză, pentru că au mai fost încercări de a reda noul design, dar acestea arătau ceva mai convențional și mai apropiat de generația actuală.
Sursa acestor imagini cu Samsung Galaxy S27 Ultra este una destul de credibilă. Este vorba despre celebrul leakster Ice Universe, care de cele mai multe ori a oferit informații care s-au dovedit a fi corecte.
Noul design este confirmat și de către un alt leakster, Sonny Dickson. Acesta susține că telefonul ar putea fi propus publicului în două variante de dimensiune. Și încearcă să argumenteze acest lucru cu două fotografii care să reflecte cele două dimensiuni.

La nivel tehnic există speculații care spun că viitorul Samsung Galaxy S27 Ultra va avea pe spate doar două camere foto. Așa cum se vede și în imaginile de mai sus. Și că una dintre ele va fi un telephoto de tip periscop, capabil de un zoom optic 5x.
via GSM Arena

