HomeFeaturedFocusXiaomi 18 Fold a fost prezentat oficial

Xiaomi 18 Fold a fost prezentat oficial

Xiaomi 18 Fold

Compania chineză a prezentat oficial primul său pliabil de tip wide fold. Se numește simplu Xiaomi 18 Fold și se poziționează clar ca și competitor pentru deja lansatul Samsung Galaxy Z Fold8. Dar și pentru viitorul iPhone Ultra, care se lansează în zilele următoare. Telefonul se distinge și prin echiparea, în premieră, cu noul chipset proprietar Xring O3. Care se pare că performează chiar peste așteptări, la nivel high-end.

Memoria RAM are opțiuni de 12 GB și de 16 GB. Iar capacitatea internă de stocare are variante de 256 GB, 512 GB și 1 TB. Tot în zona de nucleu hardware, autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 6.000 mAh. Acesta se poate încărca cu până la 67W. Și oferă, de asemenea, suport pentru încărcarea wireless de 50W.

În ceea ce privește sistemul de operare, acesta este un HyperOS 4 construit pe un Android 17. Nu a fost detaliat nivelul de suport oferit de companie, dar mă aștept la ceva pentru zona de flagship și aici.

Ecranul pliabil, cel interior, cu care este echipat Xiaomi 18 Fold, are o diagonală de  7.58 inchi. Vine cu o rezoluție de 2364 x 1672 pixeli. Ecranul extern are o diagonală de 5.38 inchi și o rezoluție de 1168 x 1712 pixeli. Ambele paneluri sunt AMOLED cu rată de refresh de 120 Hz, aspect ratio 2:1 și o luminozitate de top ce ajunge la 4.000 niți. Ecranul extern este protejat de o sticlă Xiaomi Shield Glass 3.0.

De asemenea, ambele ecrane au câte o cameră selfie cu senzor de 16 MP. Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral.

Pe partea din spate, avem un sistem foto guvernat de un senzor principal de 200 MP (Samsung ISOCELL HP5 1/1.56″). Este ajutat de un telephoto de tip periscop de 50 MP (3.5x zoom optic). Dar și de un ultrawide de 50 MP.

Telefonul vine în mai multe variante de culoare, inclusiv una roșu cherry, care copiază și ea ceea ce va prezenta Apple în curând. Măsoară 117.8 x 83.6 x 10.68 mm atunci când este pliat și 117.8 x 163.8 x 5.02 mm când este deschis.

Prețurile de vânzare pentru Xiaomi 18 Fold, valabile pentru piața din China, acolo unde deocamdată rămâne captiv, pornesc de la aproximativ 1640 dolari. Și urcă până la 2840 dolari.

via GSM Arena  

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare