HomeFeaturedFocusSurface Pro la 999 USD, o alternativă la MacBook Air

Surface Pro la 999 USD, o alternativă la MacBook Air

image

Panos Panay, General Manager of Microsoft Surface este cel care a oferit informații despre prețurile tabletelor Surface cu Windows 8 Pro și o dată probabilă la care noile produse vor fi disponibile pe piață: ianuarie 2013.

Pentru cine nu știe încă – Surface Pro este tableta Microsoft, construită în jurul platformei Intel ce rulează sistemul de operare Windows 8 Pro și NU Windows RT (mai multe despre diferențele dintre cele două puteți citi aici). Varianta cu SSD de 64 GB va putea fi cumpărată în SUA începând cu 899 USD plus taxe în timp ce produsul cu 128 GB SSD începe de la 999 USD plus taxe. Ambele variante vin cu Pen (stylus/pix) și pot fi legate la tastaturile Touch Cover și Type Cover, deja disponibile pentru Surface RT.

La fel ca în cazul Surface RT, carcasa este din Titanium VaporMg și mai are două antene MIMO. Funcționează cu un procesor Intel Core i5 (și nu ARM) pe un display de 1920×1080 pixeli, cu o diagonală de 10.6 inci.

Elementul caracteristic este că Surface Pro este adevărata tabletă Windows 8: la birou devine un laptop performant prin combinația de display + tastatură + maus. Pe el ținem documentele importante, fișierele multimedia. Seara, laptopul se poate transforma într-o tabletă versatilă pe care regăsim permanent documentele dorite. Conceptul e cu siguranță interesant măcar pentru cei ce vor un upgrade către un ultrabook. Cu Surface Pro primesc nu numai o soluție ultrabook ci și o tabletă. La un preț mult mai mic.

Cu prețurile de 899 respectiv 999 USD, Microsoft pune Surface RT sub MacBook Air. Decizia de a merge în direcția Surface Pro pare ușor de luat. Chiar și cu costul suplimentar generat de tastatura fizică.

Ca de obicei, bănuiesc că în România o să mai așteptăm ceva până să avem Surface RT, că de Pro nici nu cred că e cazul să vorbim.

De curiozitate, dacă ar fi să investiți acum 1000 USD într-un aparat nou, ați merge pe Surface Pro sau pe un MacBook Air?

Eu am deja MacBook Air. Dacă nu l-aș fi avut, eram tentat să iau Surface Pro.

via technet

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

3 COMENTARII

  1. Stiti cumva unde se gaseste type cover-ul in Romania? Este singurul motiv care ma retine sa iau in considerare cumpararea unui astfel de produs. Multumesc!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep