HomeFeaturedFocusNe digitalizăm rapid!

Ne digitalizăm rapid!

bible

Ultima dovadă în acest sens este dată de batalionul de pompieri Atlantic City Fire Department din New Jersey, Statele Unite. Pentru că ceremonia de ridicare în grad presupune un jurământ cu mâna pe biblie și pentru că se cunoaște și expresia cu “stilul pompieristic de a face lucrurile”, băieții nu s-au demințit.

Au înlocuit biblia fizică cu varianta digitală și au jurat cu mâna pe ceea ce, spun cei de la TheVerge, pare un iPad. Important este ceea ce au în suflet în momentul jurământului, nu pe ce țin mâna. Și pentru a evita conflictele între susținătorii celor două mari tabere din domeniul tabletelor, putem să o denumim generic “tabletă”.

Pe lângă trendul clar în ceea ce privelște evoluția înspre digital, pentru că nu este o glumă ceea ce vedeți în poză, fapta eroilor noștri vine și ca un motiv de ușurare pentru domnii care doresc să fie cât mai convingători în fața soțiilor, și totuși să rămână cu conștiința împăcată că nu săvârșesc un păcat prea aspru: “Jur cu mâna pe tabletă că nu am băut decât două beri, nu am fost în nici un club, iar ceasul s-a oprit la ora 23 și nu mi-am dat seama că s-a făcut dimineață!” Vă dați seama cât de convingător o să sune? 🙂

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep