HomeFeaturedFocusKyocera Hydro Edge, un scufundător în ape vitrege

Kyocera Hydro Edge, un scufundător în ape vitrege

sprinthydroedge

Îl mai țineți minte pe bravul nostru salvamar Kyocera Torque? Inspirat de abilitățile sale de înotător, unul dintre frații săi mai mici și-a jurat să îi calce pe urme atunci când va fi mare. Și uite așa, când a crescut suficient de măricel astfel încât să fie luat în seamă de vreo doi-trei operatori (Sprint și Boost Mobile, care îl vor lista în ofertele lor la prețuri de 20 de dolari pentru contract sau 150 de dolari fără obligații contractuale), Kyocera Hydro Edge și-a arătat și el abilitățile de bun înotător. Și a făcut-o în stil mare, fiind prezentat la momentul lansării într-un cub mare de gheață.

Ei bine, dacă ne-a arătat că rezistent la apă este, ba chiar la frig puternic, trebuie să ne convingă și cu restul abilităților sale. Acolo unde, aș spune eu, mai trebuia să crească. Pentru că, un display WVGA de 4inchi, un procesor Snapdragon dual-core de 1GHz, o cameră de 5 megapixeli sau un Android 4.1 nu prea mai impresionează pe nimeni în ziua de astăzi.

Totuși, dacă vreți să impresionați făcând o baie în mare cu smartphone-ul în buzunar sau sorbind o halbă de bere împreună cu el (am văzut cu ochii mei un demo de astă teribilist), este o soluție de buget. Dacă doriți un brand mai dur, aveți și varianta cu Caterpillar B15. Sau, dacă puneți preț pe brand-uri de prestigiu, Samsung Galaxy S4 Active sau Sony Xperia ZR sunt variantele potrivite, dar mai usturătoare pentru buzunare.

via Engadget

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep