HomeFeaturedFocusKing Challenge sau cum o companie inovatoare isi selecteaza viitorii angajati

King Challenge sau cum o companie inovatoare isi selecteaza viitorii angajati

King Challenge_1King Challenge_2

De câteva zile avem și în România aplicația King Challenge pentru iOS și Android prin care King vrea să atragă noi angajați în companie. Dacă te simți în stare să lucrezi la King, adică ai aptitudini legate de IT, gaming sau marketing e momentul să arăți ce poți: îți instalezi aplicația pe mobil, răspunzi la un set de întrebări și dacă reușești un punctaj peste 90 % poți să trimiți datele către King. Una din echipele King din Stockholm, Londra, Malmo, Barcelona, București, Berlin sau San Francisco s-ar putea sa aibă nevoie de tine.

”Am încercat să venim cu o modalitate inedită și, în același timp, distractivă prin care să atragem noi talente în companie. Aplicația King Challenge este o premieră în domeniul recrutării în gaming și prezintă avantaje atât pentru noi, cât și pentru candidați. Pe de o parte, candidații își pot face o părere despre așteptările noastre și despre nivelul la care se situează, raportat la aceste așteptări. Pe de altă parte, noi avem ocazia să ne facem o idee asupra cunoștințelor reale ale candidaților, înainte ca aceștia să vină la interviu”, declară Mihai Sfrijan, Head of Studio King București. ”În plus, aplicația reprezintă o modalitate distractivă de a-ți testa cunoștințele într-un anumit domeniu, indiferent dacă vrei sau nu să aplici pentru un post la King”, adaugă Mihai Sfrijan.

În King Challenge există șase tipuri de provocări, pe diferite specializări: Java, C++, Product/Business, Marketing, Data Science și ActionScript.

Fiecare provocare conține un set de 21 de întrebări, propuse de angajații King din studiourile din toată lumea. Jucătorii au la dispoziție un timp limitat pentru a răspunde la fiecare întrebare. În funcție de punctajul obținut, cei care parcurg quizz-ul primesc un calificativ. Candidații care reușesc să obțină un scor de cel puțin 90% au posibilitatea de a-și trimite datele de contact împreună cu răspunsurile la unul dintre studiourile King dorite și să aplice pentru unul din posturile disponibile.

King Challenge_3King Challenge_4

Ce mai așteptați? De aici descărcați aplicația de iOS și de aici cea de Android.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep