HomeFeaturedFocusNokia X2 anuntat oficial

Nokia X2 anuntat oficial

Pasul firesc pe care Nokia trebuia să îl facă cu linia sa de terminale Android a fost făcut. Acela al unor îmbunătățiri de ordin tehnic față de Nokia X, la nivel de specificații, care, pe lângă reflectarea probabilă în performanțele telefoanelor, dau foarte bine și pe hârtie și ridică aparatele în ochii potențialilor cumpărători.

Noul Nokia X2 vine cu un display mai mare, de 4,3 inchi, dar păstrază rezoluția de 800 x 480 pixeli. Aduce un chipset Qualcomm Snapdragon 200, un quad-core de 1,2 GHz, dar mai ales aduce o memorie RAM de 1 GB. 4 GB de ROM plus un slot microSD oferă posibilități de stocare internă, iar acumulatorul crescut la 1800 mAh ar trebui să ofere ceva extra-autonomie. O cameră de 5 megapixeli și câteva îmbunătățiri ale launcher-ului dedicat de Android, completează peisajul tehnic al acestui nou smartphone. Și dacă tot am pomenit launcher-ul, deși Nokia a făcut Z Launcher, despre care am povestit cu câteva zile în urmă, funcțiile faine ale acestuia nu se regăsesc încă în telefoanele proprii.

Din punctul de vedere al prețului, Nokia X2 rămâne o variantă interesantă pentru iubitorii de Android, la fel ca și predecesorul său. Prețul de 99 de euro, la care se vor adăuga taxele, poate fi unul interesant. Asta dacă nu îl vor sufoca tocmai taxele respective!

via GSM Arena

5 COMENTARII

  1. pe vremuri, in copilarie, Nokia era gel mai bun brand de telefonie mobila, insa acum momentan nu am avut curajul sa incerc vreun smartphone de la ei. totusi as fi curioasa. 😀

  2. Procesorul este destul de puternic… dar rezolutia telefonului este cam mica… pretul este unul destul de bun

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep