HomeFeaturedFocusGigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus, smartphone mic si accesibil

Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus, smartphone mic si accesibil

Există o categorie de utilizatori de smartphone pentru care mărimea contează, dar într-un sens invers celui la care mustăcesc toți bărbații și aproape toate femeile. Cei care își doresc un smartphone mic (și, automat, ușor atipic pentru vremurile noastre), ușor de păstrat în buzunare și implicit, cu o autonomie ceva mai bună decât media. Este o chestiune de gusturi până la urmă. Am cunoscuți, posesori împătimiți de iPhone, care tocmai din cauza dimensiunii în creștere au declarat că se vor opri la iPhone 5 sau 5s. Știu și persoane care caută Androide puternice în carcase mici, la care seria Xperia Compact a avut un mare succes.

Personal nu mă număr în acest grup de oameni, pentru mine un display de 5 inchi este ideal. Mă împac de minune cu al meu HTC One M8, dar am avut și o relație de câteva luni, fără prea mari incidente, cu un 6 inchi (Serioux Symbiosis X4), ale cărui avantaje încă îmi lipsesc câteodată. Tocmai de aceea, prima senzație atunci când m-am apucat de testat modelul Edition Plus al lui Gigabyte GSmart Roma R2, a fost una de uluială. Vorbim de un display de 4 inchi într-o construcție destul de finuță, o combinație care îl face chiar și pe Nokia Lumia 630 să pară mare.

IMAG0360

E drept, cu timpul te poți reacomoda cu această dimensiune. Eu nu am reușit și, deși aș putea folosi răgazul prea scurt pe care l-am petrecut cu GSmart Roma R2, adevărul este, de fapt, că mă simt mult mai confortabil cu 5 inchi.

Specificații complete

Revenind la eroul nostru, Edition Plus vine de la un upgrade la un smartphone ceva mai vechi al celor de la Gigabyte. Unul foarte fericit, având în vedere că a umblat la procesor (acolo unde a adus patru nuclee în loc de două) și la stocarea internă (acolo unde a mai pus 4 GB peste cei 4 deja existenți). Și dacă tot am ajuns aici, haideți să enumerăm specificațiile tehnice complete ale lui Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus:

  • Display: IPS LCD, 4 inchi, 480 x 800 pixeli
  • Chipset: Mediatek MT6582
  • CPU: quad-core, 1,3 GHz, ARM Cortex A7
  • GPU: ARM Mali-400 (dual, 500 MHz)
  • Memorie internă: 8 GB
  • Memorie RAM: 1 GB
  • Camera Foto: principală – 5 megapixeli, secundară – 0,3 megapixeli
  • Acumulator        1400 mAh
  • OS: Android v4.4 (KitKat)
  • Altele: microSD (pana la 32 GB), dual-SIM, GPRS, EDGE, Wlan, Bluetooth v3.0, GPS, microUSB
  • Dimensiuni: 125 x 63.2 x 9.3 mm
  • Greutate: 120 g

Poate că nu impresionează în mod evident prin niciuna dintre aceste caracteristici tehnice, dar luate în ansamblu, ele compun un smartphone destul de fiabil și demn de a fi luat în calcul de doritorii unor dimensiuni sub medie. Și aici intervine unul dintre marile atuuri ale lui Roma R2 Edition Plus. Prețul! Telefonul poate fi găsit la prețuri interesante, 535 de lei la PC Garage, spre exemplu, care bagă sub masă destule produse cu configurație similară de la producătorii consacrați.

Aspect și ambalare

Din punct de vedere al aspectului fizic și al prezentării, Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus, la care de acum voi face referire doar cu GSmart Roma R2 (dar voi țineți minte că este vorba despre Edition Plus), atrage atenția prin îminarea a două tipuri de plastic. Unul mat, anti-alunecare și unul lucios, care scoate în evidență camera foto principală. Ambele, ușor atractive pentru urmele de degete, motiv pentru care, cel puțin eu, am fost tentat să îl șterg destul de des.

IMAG0368

La partea de ambalaj, după care nu mă omor deloc, putem totuși remarca cutia destul de bine închegată, din carton tare, care îi asigură și o siguranță crescută în timpul transportului, dar și prezența tuturor accesoriilor necesare și a unui manual generos.

IMAG0372

Benchmark

Am spus-o de atâtea ori, nu sunt adeptul clasării unui smartphone doar pe baza unui rezultat dintr-un benchmark. Fac o excepție în cazul de față, pentru că AnTuTu dezvăluie, de cele mai multe ori, câte un detaliu ascuns de producător, fie în legătură cu rezoluția reală a ecranului, fie despre frecvența nucleelor procesorului. Ei bine, GSmart Roma R2 este un smartphone curat, iar rezultatul său în benchmnark este unul mulțumitor, undeva înspre jumătatea clasamentului din AnTuTu, cu recomandarea de a nu forța nota cu jocuri 3D.

benchmark 1

benchmark 2

Ecran

O altă supriză plăcută din partea lui GSmart Roma R2 a venit din partea ecranului. Deși pe hârtie rezoluția de 800 x 480 pixeli poate părea descurajantă, în combinație cu dimensiunea mică, din care rezultă o densitate de 233 ppi, imaginile pe care le afișează sunt cu mult peste cea am văzut la alte entry-level-uri. Culori foarte vioaie (rozul din UI-ul Gsmart poate chiar prea vioi pentru gustul meu), luminozitate bună (pe auto), o adevărată surpriză plăcută venită după senzația inițială pe care am avut-o când am citit specificațiile pe cutia telefonului.

IMAG0364

E drept, are și un revers această hai să îi spunem calitate a unui ecran mic. Faci o fotografie, pe ecran apare foarte în regulă (deh, e mic), dar când vrei să o folosești îți dai seama că din punct de vedere calitativ, ceea ce ai văzut pe display-ul telefonului te-a cam înșelat și, în realitate, ai o fotografie cam inutilizabilă.

Camera

Și am făcut astfel și intro-ul pentru scurtele detalii despre camera de pe GSmart Roma R2. Cameră care reprezintă unul dintre minusurile acestui terminal. Dacă în ceea ce privește fotografiile, se descurcă cât de cât, atunci când vine vorba despre filmare are doar rol decorativ. Vă las cu câteva fotografii și o scurtă filmare realizate cu camera de pe GSmart Roma R2. Dacă în condiții de lumină puternică și culorii mai aprinse, rezultatul este onorabil, atunci când se dorește o fotografie de interior, chiar și cu destulă lumină naturală nu iese ceea ce ar trebui să iasă. Aveți mai jos două exemple. Plus tentativa de filmare.

IMG_20141030_111204_1

IMG_20141030_133601

IMG_20141030_133612

Autonomia

Să presupunem că nu vă deranjează foarte tare partea de fotografiere. Vorbesc la persoana a doua, pentru că eu pun destul de mult preț pe camera foto de pe smartphone. S-ar putea să vă bucure faptul că bateria de pe GSmart Roma R2, așa mică cum pare ea în lista de specificații, își face treaba. Chiar și când l-am folosit pentru fotografiere și benchmark, telefonul a rezistat aproape patru zile între două încărcări. Și asta cu convorbiri, wireless și flux de mail-uri pornite. E drept, nu am transfer de date pe SIM-ul de test, chestie care, probabil, i-ar mai fi secat energia. Dar totuși, rezultatul este satisfăcător.

Am avut, totuși, un incident pe perioada testelor. O descărcare destul de rapidă a bateriei, care a dus la oprirea telefonului, deși cu jumătate de ora înainte îmi arăta că mai am cam o treime din acumulator. Aș pune-o pe seama aplicației pentru monitorizarea bateriei cu care toate telefoanele GSmart vin echipate din fabrică. În mod normal, aș recomanda dezinstalarea sau măcar oprirea ei. Dar, încă odată, este o chestiune de gusturi. Mie nu-mi place și nu-mi inspiră încredere.

IMAG0353

Concluzie

Îl văd pe Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus ca fiind o opțiune interesantă pentru doritorii unui entry-level, atenți la bugetul investit și mai ales interesați de un telefon mic. Acei conservatori care se opun evoluției oarecum firești a lucrurilor. Cu un preț cinstit, cu plusuri date de autonomie, construcție și poate chiar și display, dar și cu minusuri legate de camera foto și de rularea aplicațiilor mai pretențioase (a se citi jocuri), Gigabyte GSmart Roma R2 Edition Plus reprezintă o alternativă interesantă la produsele sub brand autohton. De asemenea, îl consider un terminal care s-ar mișca mult mai bine în ofertele operatorilor de pe la noi, în combinație cu anumite abonamente, dar, din păcate, încă nu există asemenea parteneriate. Chiar și așa, Roma R2 se găsește în destule online-uri din România, așa că nu vă feriți de el. Încă odată, mai ales dacă vă plac telefoanele mici. Smart dar mici!

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep