HomeFeaturedFocusGoogle Wear merge cu iOS fara jailbreak

Google Wear merge cu iOS fara jailbreak

image

O veste cel puțin interesantă a ajuns astăzi pe internet: un pasionat a reușit să găsească o soluție să lege un ceas Android Wear de un iPhone și să trimită notificări pe acesta fără să aibă Google Now. Ar trebui să fie un lucru îmbucurător pentru toți cei ce au deja un ceas Android Wear și se gândesc că ar putea trece pe platforma iOS – au o șansă să folosească în continuare smartwatch-ul mai ales că soluția nu presupune jailbreak, deci poate fi aplicată relativ ușor pe orice aparat iOS.

Mohammad Abu-Garbeyyah, membru pe XDA Developers, a creat un hack ce se folosește de Apple Notification Service Center de pe iOS ca să simuleze comportamentul notificărilor de pe Android și să le trimită pe ceas. Doar atât: ia o notificare de pe telefon și o trimite pe ceas. Teoretic e cam același lucru ce se întâmplă cu un ceas Pebble și un iPhone, exceptând faptul că acestea două sunt făcute să funcționeze împreună.

E un început. Ori va deschide poarta către cei pasionați ce la rândul lor vor extinde conceptul și vor aduce mai multe opțiuni, ori o va închide definitiv: Apple nu va dori așa ceva și va găsi o cale să blocheze soluția. Explicația e clară: Apple Watch e mult mai valoros decât o soluție cross platform.

În orice caz sunt convins că Google studiază intens o cale mai elegantă de a face aparatele Android Wear compatibile cu iOS. La urma urmelor orice nouă piață e de dorit în zona wearable.

via BN

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep