HomeFeaturedFocusLenovo Vibe Shot, ambitii mari in zona de camera foto

Lenovo Vibe Shot, ambitii mari in zona de camera foto

Începe să se contureze un segment în care toți marii producători țin morțiș să fie prezenți. Acela al telefoanelor smart cu puternic accent pe camera foto principală din dotare. În aceeași categorie ca Samsung Galaxy K Zoom sau Asus ZenFone Zoom, intră acum și Lenovo, cu modelul Vibe Shot. Poate că nu este cea mai fericită alăturare, pentru că Vibe Shot nu se poate lăuda cu zoom optic precum cei doi amintiți mai sus, dar mesajul de marketing din partea chinezilor este destul de clar. Și el răzbate și din fotografiile de prezentare ale lui Vibe Shot.

lenovo-vibe-shot-0

Ce propune telefonul din punct de vedere tehnic, în afară de camera foto de 16 megapixeli, cu o multitudine de funcții software și flash cu LED triple-tone? Păi un chipset Qualcomm Snapdragon 615, pe 64 de biți, cu procesor octa-core, 3 GB de memorie RAM, stocare internă de 32 de GB, la care se mai pot adăuga 128 GB prin microSD și un Android 5.0 Lollipop. Semne clare că Lenovo nu face rabat nici la restul specificațiilor. Motiv pentru care cred că Vibe Shot este un smartphone interesant, care poate face o figură frumoasă.

Încă nu se cunosc detalii legate de preț, dar se pare că telefonul va fi prezentat la MWC la începutul lunii martie, așa că nu mai avem mult de așteptat.

via PocketNow

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep