După aproape două luni de pauză, uite că avem din nou o recenzie pe Games-Arena, la un joc numai bun pentru perioada de recuperare. Este scurt, nu necesită țintire fină sau reflexe grozave, nu are cine știe ce profunzime filozofică de mă va ține nopți întregi încercând să îi dau de cap, însă m-a surprins în mod plăcut prin faptul că are mai multă complexitate decât pare la prima vedere. I se spune Guns, Gore and Cannoli. Un side scroller la care vei controla un mafiot numit Vinnie Cannoli, pe vremea prohibiției, în era de aur a mafiei clasice americane. Și ce face Vinnie? Omoară alți mafioți? Se bate cu poliția? Eh, da, va face asta, chiar foarte frecvent. Însă mai mult de atât, va umple multe cadavre ambulante de plumb, aruncând câte o replică ocazional amuzantă. Da, sunt zombies. Ce e drept, faptul că e plasat în perioada interbelică îl face oarecum inedit printre miile de jocuri cu zombies, la fel și cel că vei controla un mafiot ce seamănă cu Total Biscuit.
Stilul său grafic îi dă ceva personalitate, dar este cam al treilea cu zombies ce arată ca un desen animat care îmi trece prin mâini în ultimii ani. Estetica sa este plăcută, animațiile nu sunt complicate și sunt suficient de fluide încât să poți vedea clar ce se întâmplă, la 60 de cadre pe secundă. Am apreciat în special animațiile de moarte. Sunt patru tipuri. Una de caftire normală, la care doar pici anemic la podea. Una la care silueta ta ia foc și se transformă în scrum. Apoi una la care te topești în mod comic într-o mâzgă verde, ce se poate întâmpla și inamicilor chiar dacă tu nu ai arme chimice. Și în cele din urmă, moartea electrică. Ai o armă tesla ce poate arcui între inamici, așa că poți vedea asta des și este tare amuzant.
Tot ce am de criticat negativ aici ar fi că poate fi mai dificil să îți dai seama ocazional pe ce poți sări. Nu se întâmplă prea des, sunt câteva nivele ce implică țopăit pe platforme și acoperișuri unde mai multă claritate nu strica. Același nivele unde mă tot loveam cu capul de rama unei ferestre și picam în hău în loc să țopăi eroic pe ceam. Nivele pe care a trebuit să le repet de câteva ori, reflexele mele fiind încă inexacte. Jocul în sine mai are și câteva defecte, minore, legate de comportamentul nivelelor, predominant unul, inamicii care zboară pot să treacă și să tragă prin pereți. Nu știi ce este groază până n-ai fost urmărit de un spiriduș (sau cum s-ar zice unui leprechaun pe românește) fantomă, suspendat de un balon, care aruncă cu otravă în tine.
Citiți review-ul complet pe Games Arena.
