HomeFeaturedFocusStickul Orange TV isi face debutul in Romania

Stickul Orange TV isi face debutul in Romania

Se pare că serviciul de televiziune Orange TV s-a mișcat destul de bine în România, astfel încât operatorul a luat decizia ca pe această piață să își facă debutul, după o perioadă de testare cu utilizatorii, stickul Orange TV. Acest mini-dispozitiv portabil permite accesul la filmele, emisiunile, serialele și programele din Orange TV Go pe televizorul din sufragerie și transformă smartphone-ul sau tableta în telecomandă. Faptul că acest produs este inntrodus în premieră tocmai în România este o dovadă a faptul că, din punctul de vedere al Orange, țara noastră reprezintă o piață importantă la nivel zonal.

Orange TV este singurul serviciu de televiziune din România care oferă un astfel de dispozitiv, ce le permite clienţilor să aibă serviciul la ei oricând au nevoie, chiar și la casa de la țară sau în vacanțe.

“Stickul Orange TV este o inovație care ne permite să transmitem conținutul video bogat din Orange TV Go de pe dispozitivele mobile pe ecranul mare al televizorului și să le oferim clienților întreaga libertate de a alege cum vor să-l vizioneze. Fiind un produs absolut nou în întreg Grupul Orange, am invitat 100 de clienți să-l testeze, pentru a ne asigura că este pregătit să ajungă în casele românilor. Clienţii au apreciat cel mai mult calitatea foarte bună a imaginii, precum şi faptul că este un produs inovator, uşor de instalat şi de folosit şi care le permite să vadă conţinutul pe ecranul televizorului, în timp ce folosesc telefonul pentru altceva.” a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer al Orange România.

Prin Orange TV Go clienții pot urmări până la 75 de canale TV, dintre care 20 în format HD, precum și peste 500 de filme și episoade ale unor seriale de top, de toate genurile. Cu ajutorul stickului și aplicațiilor „Orange TV Go” și „stick Orange TV”, disponibile gratuit în Magazinul Play şi App Store, tot acest conținut TV rulează direct pe ecranul televizorului. Stickul este compatibil cu televizoarele cu port HDMI și necesită o conexiune Wi-Fi securizată. Stickul Orange TV poate fi utilizat atât de abonații serviciului Orange TV prin satelit, cât și de cei care urmăresc Orange TV pe dispozitivele mobile. Pe lângă conținutul din aplicația Orange TV Go, aceștia pot vedea pe televizor și fotografii, melodii sau filme personale salvate pe smartphone sau tabletă.

Clienții care au un abonament de mobil Orange sau un abonament TV Local HD sau Local HD+ pot achiziționa stickul Orange TV la prețul standard de 40 de euro, cu TVA.

Până pe 31 august, la cumpărarea unui stick, aceștia vor primi gratuit timp de 3 luni opțiunea World HD Go, care oferă acces la peste 45 de canale TV românești și internaționale şi peste 500 de filme şi seriale prin Movie Go Unlimited. Tot acest conţinut poate fi urmărit pe smartphone, tabletă, PC și, cu ajutorul stickului Orange TV, acum şi pe televizor.

Abonații World HD, World HD+, Universe HD sau Universe HD+ pot achiziționa stickul Orange TV cu 16 euro, TVA inclus. Până pe 31 august, abonaţii World HD şi Universe HD1 primesc timp de 7 luni şi opțiunea Movie Go Unlimited.

De asemenea, până pe 31 iulie, traficul de internet în Orange TV Go este gratuit pentru toţi clienţii Orange, care sunt invitaţi să se bucure de serviciu în această vară, să descopere canalele promoţionale disponibile gratuit în aplicaţie, şi să beneficieze din plin de reţeaua de internet de mare viteză 4G şi 4G+.

Mai multe informații despre stickul Orange TV și despre serviciul Orange TV pot fi găsite pe www.orange.ro/tv.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep