HomeEvenimenteNoi oportunitati de job-uri la Angajatori de TOP

Noi oportunitati de job-uri la Angajatori de TOP

Se știe că toamna, odată cu începerea anului universitar, intrăm într-o perioadă propice deopotrivă pentru angajatori și pentru cei aflați în căutarea unui job. Una dintre ocaziile cu care cele două părți se intersectează este, Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care își redeschide porțile. Evenimentul stabilește cadrul potrivit pentru interacțiunea dintre reprezentanții celor mai mari companii din țară și profesioniștii și studenții aflați în căutarea unui job. Târgul Angajatori de TOP va fi prezent în acest an prin 3 ediții. Evenimentele din această toamnă vor avea loc la Timișoara, în perioada 16-17 octombrie (Centrul Regional de Afaceri),  București, între  22-23 octombrie (Sala Palatului) și Angajatori de TOP Virtual, pe Hipo.ro între 2-9 noiembrie.

O să încercăm să le luăm pe rând și o să începem cu ediția din Timișoara, acolo unde 2000 de poziții deschise în peste 50 de companii așteaptă candidații pe malurile Begăi.

Cei care vor vizita târgul Angajatori de TOP Timisoara în perioada 16-17 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri, vor putea alege din peste 2000 de oportunități și programe de internship, deschise în peste 50 de companii. Participanții la evenimentul de carieră pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori la standul acestora, la Timișoara fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidați din toată țara, dar care oferă și programe internaționale. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Logistică sau Vânzări.

Printre oportunitățile de carieră 46% dintre joburi sunt dedicate candidaților entry-level, 19% sunt poziții middle-level, în timp ce 15% sunt poziții senior-level pentru profesioniștii cu peste 3-5 ani de experiență.  Vești bune și pentru studenții sau absolvenții aflați la început de carieră, 19% dintre pozițiile de la Angajatori de TOP Timișoara sunt programe de internship. În cadrul acestor programe, ei pot să acumuleze experiență practică în companii multinaționale sau își pot completa cunoștințele teoretice.

În ceea ce privește departamentele în cadrul cărora există poziții disponibile, cele mai multe oportunități de carieră oferite de companiile care participa la Angajatori de TOP Timisoara se regăsesc în IT/tehnic și inginerie. Peste 27% din joburile deschise sunt în aceste departamente. În plus, cei care se află în căutarea unui job la Angajatori de TOP Timișoara, au posibilitatea să aplice la pozițiile deschise în departamente precum:  R&D, Vânzări, Logistică, Producție, Achiziții, Client Service, Financiar/Contabilitate, Administrativ, Audit/Taxe, Resurse Umane, Marketing, Imobiliare, Transporturi etc.

Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la Angajatori de TOP Timișoara: Alcatel-Lucent, ATOSS Software, buw Romania, Flex, Microsoft, RapidSolution Software, Valeo Lighting Injection, Elster Rometrics, Adecco, Plexus, McDonald’s Romania, KFC, Kaufland Romania, BearingPoint, Bosch Service Solutions, Atos IT, Beespeed, Continental, Hartl Connect, IT Vizion, Netex Consulting, Survey Sampling International (SSI), Yazaki Component Technology, Accenture, Arcadis Project Engineering etc.

Pentru detalii despre eveniment, precum și lista completă a companiilor expozante în cadrul Angajatori de TOP Timișoara, poate fi accesată secțiunea dedicată târgului de carieră de pe platforma www.hipo.ro

Accesul în cadrul Angajatori de TOP Timișoara este gratuit și va fi permis vineri, 16 octombrie, în intervalul 10.00-18.00, iar sâmbătă, 17 octombrie,  în intervalul 10.00-17.00, în incinta Centrului Regional de Afaceri din Timișoara.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep