HomeFeaturedFocusNextBit Robin, un concept original de smartphone Android

NextBit Robin, un concept original de smartphone Android

Ca să fim bine înțeleși încă din start, mie îmi place în primul rând aspectul fizic al acestui terminal și modul în care interfața grafică pare gândită în completarea acestuia parcă. Nu pot să spun că mă impresionează sincronizarea permanentă cu propriul serviciu de cloud (integrat direct in sistemul de operare) care asigură accesul la încă 100 GB pentru stocare, pe lângă cei 32 GB interni, ai telefonului, deși acesta este principalul argument pe care îl aruncă în luptă NextBit. Conținutul nefolosit pentru mai multă vreme, precum și aplicațiile care au această caracteristică, sunt mutate (via Wi-Fi) în cloud și aduse înapoi în telefon atunci când este nevoie de ele. Este o sabie cu două tăișuri și o problemă pe care o poate rezolva destul de ușor un slot microSD, care mai nou a început să suporte și card-uri de 128 GB.

Alta este povestea cu forma și aspectul telefonului, pe care personal le găsesc extrem de interesante. Însă ce mai oferă Robin-ul de la NextBit, dincolo de impactul vizual? Păi în primul rând un chipset Qualcomm Snapdragon 808, cu procesor hexa-core, o memorie RAM de 2 GB, aceas stocare internă de 32 GB, un cuplu de camere foto de 13 și de 5 megapixeli și un acumulator de 2680 mAh, toate ascunse în spatele display-ului IPS de 5,2 inchi și 1080p rezoluție. Deloc surprinzător, terminalul nu este prevăzut cu slot micro-SD.

robin nextbit

Deocamdată terminalul este supus unei campanii de finanțare pe Kickstarter, acolo unde primii 1000 de susținători pot achiziționa un NextBit Robin cu 299 dolari. Lucrurile s-au mișcat mult prea repede, campania este deja un succes în mai puțin de o zi, această oportunitate a fost deja epuizată. Partea bună este că finanțarea a fost deja obținută și că data de livrare a telefonului este dată ca fiind în februarie anul viitor. Prețul real al telefonului va fi de 399 dolari.

Mai trebuie spus că NextBit este o companie relativ tânără, fondată de foști angajați ai Google și că de aspectul telefonului, cel care m-a cucerit, s-a ocupat Scott Croyle, omul care a desenat HTC One M7 și M8. Aș putea spune că nu și-a pierdut mâna deloc.

via ReCode

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep