HomeFeaturedFocus4000 de job-uri la Angajatori de TOP Bucuresti

4000 de job-uri la Angajatori de TOP Bucuresti

În luna octombrie se desfășoară cea de-a 19 a ediție a celui mai mare târg de carieră dedicat profesioniștilor și tinerilor, Angajatori de TOP Bucureşti.  Cei care sunt în căutarea unui job sau vor să afle care este situaţia actuală pe piaţa forţei de muncă, pot vizita evenimentul în perioada 22-23 octombrie, la Sala Palatului, unde pot aplica la peste 4000 de oportunități și programe de internship, deschise în cele 100 de companii participante. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Producţie, Inginerie, R&D (Research&Development), Marketing, Achiziţii, Financiar – Contabilitate, Audit&Taxe, Logistică sau Vânzări.

Printre oportunitățile de carieră 50% dintre joburi sunt dedicate candidaților entry-level, 28% sunt poziții middle-level, în timp ce 18% sunt poziții senior-level pentru profesioniștii cu peste 5-7 ani experiență.  5% dintre pozițiile de la Angajatori de TOP Bucureşti sunt programe de internship&trainee adresate studenților sau absolvenților aflați la început de carieră.

Oportunități interesante îi așteaptă inclusiv pe cei care își doresc o carieră la nivel internațional sau care vor să facă o schimbare și vor să se dezvolte profesional într-un mediu cultural diferit. Aproximativ 39% dintre angajatori pun la dispoziție poziții internaționale, fie că acestea sunt pe o durată limitată de timp sau permanente. Câteva dintre aceste companii sunt: METRO SYSTEMS România, Misys Financial Software, BCC (IT outsourcing), G2 Travel, Stefanini Romania, Allianz Worldwide Partners România, DB Schenker Global Services Europe, Da Vinci Engineering GmbH, InCrys, Luxoft Romania, Unilogic Information Technology Ltd. (Betologic), Temenos, BearingPoint Romania, TELUS International Europe.

Noutatea ediției cu numărul 19 Angajatori de TOP Bucureşti? Noutatea ediției din această toamnă, constă în posibilitatea candidaților de a participa la interviuri cu o parte dintre reprezentanții companiilor în cele două zile, pe 22-23 octombrie. Acest lucru va fi posibil într-un spațiu special amenajat în cadrul evenimentului de carieră Angajatori de TOP. De exemplu, dacă un candidat este interesat de o poziție oferită de companiile prezente, iar compania respectivă apreciază că este un candidat potrivit, candidatul va fi invitat la o discuţie în cadrul unui interviu. În urma acestui interviu, el poate fi mai aproape de a obţine jobul dorit. Aproximativ 25% dintre joburile deschise de companiile participante sunt acoperite în urma participării la Angajatori de TOP, iar în urma statisticilor, in medie, o companie iniţiază discuţii, în vederea recrutării, cu 20 – 50 de candidaţi pe care i-a intalnit la eveniment.

Accesul la târg se desfășoară pe baza CV-ului Barcode. Pentru a facilita procesul de recrutare și modalitatea de aplicare la joburile de la târg, a fost introdus conceptul de CV Barcode. Candidații trebuie să își facă un cont pe platforma www.hipo.ro, în cazul în care nu au deja unul, unde să completeze datele personale și experiența de muncă.  Apoi, vor putea genera un CV Barcode pe care îl vor printa într-un singur exemplar. CV-ul Barcode poate fi utilizat pentru a aplica la toate pozițiile deschise în cadrul Angajatori de TOP, fiind înregistrat la stand și salvat în baza de date a companiilor de la Angajatori de TOP. Aceștia vor analiza CV-urile aplicanților și vor reveni ulterior către candidații care se potrivesc profilului căutat.

Câteva dintre companiile care au confirmat prezența la Angajatori de TOP Bucureşti: Adecco, Microsoft, Misys Financial Software, Wipro Business Process Services, Xerox, Kaufland România, KFC, McDonald`s România, Stefanini România, Urgent Cargus, Temenos, Societe Generale European Business Services, Intralinks, Allianz Worldwide Partners, Computer Generated Solutions România, TELUS Internaţional Europe, BearingPoint România, TELEKOM ROMÂNIA, METRO SYSTEMS România, Arcelor Mittal, Automatic Data Processing (ADP) România, Luxoft România, UTI Group, BCR, Genpact, Hewlett-Packard, IBM, Oracle, Vodafone Shared Services România, WNS România, 1&1, NN Asigurări de Viaţă, DB Schenker SSC, Dell, SNC Lavalin, Groupama, Carrefour, Amoma.com, OTP Bank România, Accenture, DB Global Technology, Ericsson Telecommunications România, Federal Mogul Motorparts, Grup Renault România, Teamnet Internaţional, Raiffeisen Bank etc.

Accesul în cadrul Angajatori de TOP Bucureşti este gratuit și va fi permis joi, 22 octombrie, în intervalul 10.00-18.00, iar vineri, 23 octombrie,  în intervalul 10.00-17.00, la Sala Palatului. Pentru detalii despre eveniment, precum și lista completă a companiilor expozante în cadrul Angajatori de TOP Bucureşti, poate fi accesată secțiunea dedicată târgului de carieră de pe platforma www.hipo.ro.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep