HomeFeaturedFocusCe a fost mai intai, oul sau gaina? HTC sau Apple?

Ce a fost mai intai, oul sau gaina? HTC sau Apple?

Am tot văzut, odată cu lansarea oficială a lui HTC One A9 Aero, opinii directe sau aluzii mai fine cum că telefonul celor de la HTC este un iPhone cu Android (am spus-o inclusiv noi, asta ca să nu fiu acuzat de vreun partizanat). Că cele două telefoane seamănă destul de tare, este evident, aici nu există semne de întrebare. Că HTC a făcut unele ajustări inspirându-se de la iPhone, iarăși sunt destul de convins. Însă întrebarea este, oare nu a făcut și Apple același lucru în urmă cu un an?

Primul oficial HTC care a luat cât de cât poziție în toată această poveste este Jack Tong, președintele HTC North Asia, care afirmă că HTC a fost prima companie care a introdus design-ul metalic unibody, cu linii de plastic inserate și că și Apple s-a inspirat, la rândul său, de la HTC. Adevărul este că în momentul în care a fost anunțat oficial iPhone 6, dețineam deja un HTC One M8, iar asemănarea dintre cele două era și ea evidentă. Acolo acuzele au curs, tot pe bună dreptate, în sens invers. Dar parcă nu cu atâta înverșunare. Aici m-ar ajuta o opinie din partea voastră, dar una argumentată, a unor oameni care au ținut în mână ambele terminale.

htc one m8 vs iphone 6

Opinia mea este că, din perspectiva utilizatorului este mai puțin important cine de la cine a copiat, atâta timp cât lucrurile bune ajung la consumatorul final. Ca să fac o aluzie la întrebarea din titlu, un schnitzel de pui este tot timpul bine-venit!

2 COMENTARII

  1. Eu cred ca dintr-un ou HTC care a castigat cele mai multe premii pt in 2013 pt ,,cel mai bun smartphone,, in 2013 a iesit o gaina iphone mult laudata si vanduta ,dar nu multa lume cunoaste oul htc si considera ca gainile au fost primele locuitoare ale planetei…
    Daca facem un exercitiu de imginatie si combinam designul plat de la
    htc one S -2012
    http://www.htc.com/managed-assets/shared/desktop/smartphones/htc-one-s/marquee-v3/slide-3-zoom-gradient.jpg
    cu designul unibody aluminiu htc one M7 -2013
    http://stellatech.com/pubs/uploads/74h02404-01m-74h02439-13m-74h02404-32m-83h40004-19-htc-one-(m7)-back-cover-unibody-black,525177db7b531.jpg
    putem obtine un HTC A9
    In mod evident HTC a dorit ca designul A9 sa para identic cu iphone 6,est o incercare de redresare a vanzarilor, dar designurile 2012,2013 si 2014 sunt de partea lor

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep