HomeFeaturedFocusTizen OS peste BlackBerry in topul sistemelor de operare mobile

Tizen OS peste BlackBerry in topul sistemelor de operare mobile

Insistența cu care Samsung a marșat pe sistemul de operare propriu, Tizen OS, cel pe care îl poartă dispozitivele din seria Z (Samsung Z3 este ultimul membru al acestei familii), începe să își arate rezultatele. Iată că Tizen OS nu numai că apare în topul sistemelor de operare pentru dispozitive, dar reușește să se infiltreze până pe locul al patrulea, luându-i practic fața sistemului de operare de la BlackBerry. Evident acesta pare sortit eșecului din moment ce tocmai compania care l-a produs s-a întors înspre Android. Vezi ultimul terminal BlackBerry, neinspirat numit și Priv.

Cifrele au fost publicate de către Strategy Analytics și sunt valabile pentru perioada iulie – septembrie 2015. Sunt convins că Tizen are șanse să crească, mai ales că performanța de până acum (și eu chiar o consider o performanță) a fost posibilă cu terminalele Samsung Z prezente doar în India și Bangladesh. Vă dați seama ce potențial există dacă luăm în calcul o distribuție globală?

Eu cred că Samsung le-a arătat ceea ce a vrut să le arate cu Tizen OS-ul celor de la Google și poate aborda acum parteneriatul dintr-o poziție mai de forță. Deși semnele arată o îmbunătățire a relațiilor dintre Samsung și Google, este foarte bine că cel mai mare jucător de pe piața de smartphone nu depinde exclusiv de Android. Eu mi-aș dori ca eforturile să fie susținute și în continuare pe zona de Tizen OS, pentru că diversitatea nu are cum să dăuneze pieței. Iar la cum se văd pe viitor stimulentele pentru developer-ii de aplicații, se pare că Samsung nu vrea să renunțe la această direcție.

Și când te gândești că unii îi cântau prohodul concernului coreean. Uite că dacă își pune ceva în cap reușește să facă lucruri OK!

via SamMobile

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep