HomeFeaturedFocusBlackBerry ramane pe Android

BlackBerry ramane pe Android

Pentru fanii sistemul de operare proprietar al canadienilor este o veste nu tocmai plăcută. Însă, din păcate pentru ei, una cât se poate de oficială. Declarația a fost făcută chiar de către CEO-ul companiei, John Chen, în cadrul unor interviuri care au avut loc la CES. Pe durata lui 2016 unul sau chiar două terminale BlackBerry vor vedea lumina zilei, ambele bazându-se pe sistemul de operare pentru dispozitive mobile de la Google. Așadar, Android-ul pare să fi cucerit o nouă redută în lupta sa pentru cotă de piață. Nu este un procent foarte mare în plus și poate și mai grav, nu cred că este un câștig major pentru BlackBerry, în ciuda optimismului afișat de John Chen în legătură cu această decizie. Sunt curios dacă numărul de fani va rămâne constant (nu mă gândesc la o creștere) odată ce aparatele cu BB 10 vor deveni învechite. Cred că odată cu migrația înspre Android, o mare parte dintre utilizatori se vor orienta și înspre alt brand.

În ceea ce privește sistemul de operare proprietar, BlackBerry 10, canadienii au declarat că sunt în curs de obținere a unor certificări necesare astfel încât acesta să corespundă cerințelor pe care instituțiile de stat le au. Se vizează evident orientarea lui înspre aceste instituții și probabil mediul enterprise guvernat de marile companii. Însă cred că este nevoie totuși și de un terminal, poate chiar două, pentru a garanta succesul unui astfel de pariu. Deocamdată opțiunile sunt BlackBerry Passport sau BlackBerry Classic, care încă reușesc să aibă adepți. Însă configurațiile sunt destul de perisabile în ziua de azi și canadienii ar trebui să aibă un plan de viitor (pe zona de dispozitive, evident) și pentru acest segment.

via CNET

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep