HomeEvenimenteCESMedia Pad M2 10, o tableta interesanta de la Huawei

Media Pad M2 10, o tableta interesanta de la Huawei

Chinezii au decis să rupă gura târgului și pe segmentul de tablete, după ce au acaparat o mare parte din lumina reflectoarelor pe acest început de CES cu smartphone-ul Huawei Mate 8. Și cred că le iese destul de bine și cu tableta, pentru că vine cu o configurație destul de atractivă și care pare suficient de performantă încât să satisfacă nevoile celor mai pretențioși din acest punct de vedere.

Un display de IPS LCD de 10 inchi și rezoluție full HD (1920 x 1200) dă tonul specificațiilor tehnice de top și este rapid acompaniat de un chipset proprietar Kirin 930, cu procesor octa-core, de o memorie RAM de 2 GB și o stocare internă de 16 GB. Aceasta este versiunea Silver. Există și una Gold, care propune o memorie RAM de 3 GB și o stocare de 64 GB. În ambele versiuni există și un slot microSD pentru cei cu nevoi mai ridicate în materie de spațiu de stocare. Camerele foto ale lui Media Pad M2 10 sunt destul de sus pentru o tabletă, una de 13 megapixeli, plasată pe spatele tabletei și una frontală, de 5 megapixeli. Un senzor pentru citirea amprentei digitale, un acumulator de 6660 mAh și mai ales suportul pentru stylus (M-Pen) care se pare că va fi disponibil doar pentru versiunea cu 3 GB de RAM și stocare de 64 GB, completează fericit configurația acestui dispozitiv.

mediapad-rose

În ceea ce privește prețurile pentru Huawei Pad M2 10, acestea încep de la 349 dolari, pentru versiunea de 16 GB cu WiFi și ajung până la 469 dolari pentru cea cu 64 GB, M-Pen și conectivitate LTE. Tableta are șanse mari să ajungă în Europa și chiar și în România.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep