HomeFeaturedFocusCum vede Xiaomi disponibilitatea globala

Cum vede Xiaomi disponibilitatea globala

În momentul în care Xiaomi a prezentat oficial modelul Mi 5 în cadrul MWC, la Barcelona, toată lumea s-a emoționat subit la gândul că, odată lansat în cadrul unui eveniment internațional (o premieră inedită pentru producătorul chinez de top), telefonul va fi disponibil în mai multe piețe decât până acum. Până la urmă aceasta ar fi fost și logica acestei lansări, cu atât mai mult cu cât, în aceeași zi, un model dedicat exclusiv pieței din China nu a fost prezent la Barcelona.

Nimic mai fals, o lansare de asemenea anvergură a avut ca scop doar creșterea notorietății numelui Xiaomi, nici vorbă de vreo expansiune comercială. Se pare că din acest punct de vedere Xiaomi rămâne la nivel de declarații, fără fapte.

Lucrurile au fost clarificate chiar de către Hugo Barra, vice-președintele Xiaomi și omul care apare în fața presei. Acesta s-a grăbit să tempereze entuziasmul presei și al consumatorilor pasionați, declarând că, deși își dorește ca telefoanele sale să ajungă și în Europa și în Statele Unite, deocamdată nu are informații în acest sens.

Așa că, pentru Xiaomi, disponibilitatea globală rămâne la nivel de China, India, Hong-Kong, Malaezia, Indonezia, Singapore, Filipine și eventual Brazilia.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep