HomeFeaturedFocusHuawei semneaza un parteneriat cu Leica

Huawei semneaza un parteneriat cu Leica

În mod evident, pentru a îmbunătăți performanțele camerelor foto pe care producătorul chinez le integrează în telefoanele smart pe care le produce. Am deja trei săptămâni de când folosesc un phablet Huawei P8max și trebuie să recunosc că m-au impresionat funcțiile camerei foto. Dar asta este altă discuție, care va urma în curând. Momentan să revenim la Huawei și la eforturile pe care le face pentru a le oferi utilizatorilor o experiență cât mai plăcută. Este mare lucru să vezi un producător care pare să fi cunoscut deja succesul (al treilea ca și număr de terminale vândute la nivel global și primul producător din China care a vândut peste 100 de milioane de unități într-un an) că nu se mulțumește cu atât, că vrea să fie și mai bun și că încearcă să ofere și mai mult înspre utilizatori. Parteneriatul cu Leica este doar o dovadă în acest sens. Iar Huawei cu siguranță nu se va opri aici.

”Ne alegem partenerii cu grijă, iar, odată cu această colaborare extraordinară, oferim consumatorilor noștri expertiza combinată a celor două branduri. Astfel, combinăm inovația și designul, îmbunătățim experiența de utilizare și livrăm o calitate excepțională a imaginii. Leica este o legendă în lumea fotografiei: noi credem că niciun alt producător nu a revoluționat industria la fel de mult ca ei.”, declară Richard Yu, CEO al Huawei Consumer BG.

“Alianța strategică dintre Huawei și Leica Camera demonstrează dorința a două branduri care se dezvoltă rapid la nivel global de a continua progresul în materie de tehnologie. În afară de performanțe peste așteptări și standarde premium, cele două companii sunt unite prin angajamentul arătat în ceea ce privește calitatea. Parteneriatul cu Huawei oferă companiei Leica o oportunitate excelentă de a introduce expertiza sa optică dovedită într-un nou segment de produse, cel al dispozitivelor mobile. Smartphone-urile au o contribuție importantă pentru lumea fotografiei și deschid o ușă pentru Leica, oferindu-ne ocazia de-a pătrunde într-un teritoriu nou”, declară Oliver Kaltner, CEO al Leica Camera AG.

Mai multe detalii cu privire la concretizarea parteneriatului dintre Huawei și Leica, care va include cercetarea, dezvoltarea, proiectarea, co-ingineria, marketing-ul și activitățile de retail, vor fi anunțate în perioada următoare.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep