HomeFeaturedFocusPana la urma este oficial: Vivo Xplay 5 Elite, primul smartphone cu...

Pana la urma este oficial: Vivo Xplay 5 Elite, primul smartphone cu 6 GB RAM

Iată că s-au limpezit apele în misterul celor 6 GB de memorie RAM odată cu lansarea oficială a lui Vivo Xplay 5 și se pare că am nimerit-o cu teoria mea cu cele două versiuni ale acestui flagship. Există un Vivo Xplay 5 Elite care devine primul smartphone cu o memorie RAM de 6 GB și există și o versiune simplă, fără Elite, care are doar 4 GB de RAM. Însă despre acesta vom vorbi mai târziu, acum să-i dăm Cezarului, ce-i al Cezarului și să îl aducem pe Xplay 5 Elite în lumina reflectoarelor.

Pe lângă cei 6 GB de memorie RAM, terminalul strălucește și prin display-ul QHD Super AMOLED de 5,43 inchi, cu două margini curbate a la Galaxy S7 edge și protejat de Gorilla Glass 4. În spatele acestuia pulsează un chipset Qualcomm Snapdragon 820. Tot acolo se mai ascund o stocare internă de 128 GB (fără posibilitate de extindere prin microSD), o cameră foto principală de 16 megapixeli (Sony IMX298), una frontală de 8 megapixeli și un acumulator de 3600 mAh. Telefonul dispune conectivitate LTE, are abilități dual-SIM și dispune de tehnologie audio Hi-Fi 3.0 (2*ES9028+OPA1612). Există și un senzor pentru citirea amprentei digitale. Sistemul de operare este un Android 5.1 Lollipop cu skin-ul Funtouch peste. O adevărată rachetă, însă și prețul este pe măsură. Echivalentul a 655 dolari în China, acolo unde Vivo Xplay 5 Elite va fi disponibil de pe 8 martie.

vivo xplay 5 elite

Versiunea simplă, Vivo Xplay 5 păstrează o mare parte din specificațiile tehnice. Scade memoria RAM la doar 4 GB  (ce ciudat sună doar 4 GB de RAM), coboară chipsetul până la un Qualcomm Snapdragon 652 și umblă puțin la tehnologia audio. În rest, este același smartphone, cu un preț de 565 de dolari. Diferența pare destul de mică pentru a nu merge către Elite, eu unul nu îi dau prea multe șanse de reușită lui Xplay 5, va fi surclasat evident de fratele său dacă acestea sunt prețurile corecte. Ambele prețuri mi se par destul de mari pentru un producător chinez de linia a doua, însă cine dorește să se laude cu primul smartphone cu 6 GB de RAM, plătește!

via Vivo

3 COMMENTS

  1. A și specificat că e telefon de chinezesc de linia a doua. De obicei aceștia bagă specificații mari și telefoane ieftine. De obicei se și strică repede, dar unele sunt chiar bune. Până ajungi la rangul Samsung,practici prețuri mici.

  2. Pretul ti se pare mare? o guma buna, tinand cont cati snobi cumpara Samsung Galaxy S7 si s7 edge, un stift de 800 euro.

    • Daca il compari cu S7, pretul nu este mare. Daca il compari cu alt smartphone cu specificatii asemanatoare (mai putin memoria RAM de 6 GB), de la un producator chinez de linia a doua, sau chiar cu Xiaomi, da, pretul este cam mare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep