HomeFeaturedFocusPovestea unui amplificator cu tuburi

Povestea unui amplificator cu tuburi

În momentul în care ne-a împărtășit părerile sale despre boxa wireless UE Roll, domnul Dan Minciu ne-a făcut și o promisiune legată de detalierea unuia dintre proiectele sale de suflet, proaspăt finalizat. Este vorba despre primul său amplificator cu tuburi, a cărui poveste ne-a spus-o în cele ce urmează.

Au trecut mai bine de 4 luni de când am fost provocat de un bun prieten, fost coleg de liceu, să încep un proiect îndrăzneț: un amplificator cu tuburi. Pentru cei mai tineri dintre dumneavoastră, odată, cu destul de multă vreme în urmă, în televizoare se găseau niște borcane de sticlă care se încingeau tare de tot, dar care aveau rolul lor, foarte bine definit.

1

Acum pot spune că am ajuns cu acest proiect la final. Ceea ce am gândit și construit este un amplificator 2 x 25 W. Deși puterea de ieșire poate părea multora infimă (multe “firme” se laudă cu 300 – 400 W la produse entry-level), pot spune că pentru o cameră obișnuită de locuit (living mai exact), ceea ce am obținut eu este mai mult decât suficient. Și mult mai aproape de sufletul meu.

Pentru cunoscători, amplificatorul este construit pe o platformă push-pull clasa AB, cu 4 x 6P3S-E în etajul final, două duble triode în defazor și una în preamplificare. Ca și performanțe, permite 4 intrări selectabile, are control de ton joase/înalte și poate folosi ca sursă de semnal orice din ziua de azi (CD/DVD player, PC, Tuner, doze piezo-ceramice).

DSC_0303

Ca și sunet, bass-ul este profund, catifelat, înaltele prezente până la limita audibilului, tonul în întregul său este cald, plăcut, fără a deveni violent. Chiar am fost surprins cum cu piese recuperate se poate obține o asemenea calitate. Și mândru de realizarea mea.

Ca și etape în realizarea acestui proiect aș enumera:

Pasul 1, care a fost reprezentat de alegerea schemei. Aici Google mi-a suplinit întreaga colecție de reviste și cărți de specialitate ajunsă la “reciclare” în momentul în care m-am orientat spre calculatoare. Apoi am trecut la procurarea pieselor principale, tuburile. Au urmat transformatoarele. Pentru puterea dorită, este nevoie de transformatoare destul de mari, ce se pot găsi gata bobinate la producătorii specializați, sau pot fi realizate în regim propriu. Personal am ales a doua variantă.

IMG_20160403_133236

Pasul 2 a constat în găsirea carcasei (șasiului) care urma să găzduiască întreaga construcție. Aici m-am orientat relativ rapid, aveam disponibile câteva carcase de PC desktop SFF. Am ales-o pe cea care-mi permitea asamblarea cea mai ușoară și care să aibă și forma ușor de transformat în amplificator.

În poze se poate vedea evoluția de la PC spre amplificator cu tuburi.

IMG_20151202_210423

IMG_20151026_213403

IMG_20151026_213422

2015-10-26 22.14.56

 

Vopsirea, montajul final și apoi testarea, au fost pașii ce au urmat prelucrărilor mecanice.

Iar rezultatul final este unul de care sunt extrem de mândru! Este doar primul proiect, intenția mea este să duc această pasiune mai departe și să dezvolt și alte sisteme similare sau chiar mai complexe.

Pe Dan îl puteți găsi lăsând comentarii la acest material. Noi am obținut promisiunea unui material filmat cu jucăria lui pusă la lucru.

2 COMENTARII

  1. Salutare,
    am in plan de ceva timp sa construiesc un astfel de amplificator si citind materialul am decis ca ar fi cazul sa ma apuc. Daca ma poti indruma si pe mine putin, de unde ai luat transformatoarele si tuburile?

    Multumesc.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep