HomeFeaturedFocusHTC 10 Lifestyle, flagshipul HTC pentru anumite piete

HTC 10 Lifestyle, flagshipul HTC pentru anumite piete

Câteva piețe din lume nu se vor bucura de HTC 10, proaspătul flagship al taiwanezilor, ci vor căpăta o versiune ușor mai puțin performantă și, în mod normal, ceva mai ieftină. Este vorba despre HTC 10 Lifestyle, cel anticipat și el la bursa zvonurilor, care va fi versiunea de top de la HTC pentru piața din India, spre exemplu. Vor mai fi și alte țări în lista cu destinații pentru acest terminal, dar deocamdată India este singurul nume confirmat.

HTC 10 Lifestyle coboară pretențiile la nivel de chipset, acolo unde show-ul este condus de un Qualcomm Snapdragon 652 (care îl înlocuiește pe Snapdragon 820). De asemenea, memoria RAM coboară la doar 3 GB iar stocarea este de 32 GB, fără variante suplimentare. În rest, toate specificațiile tehnice și aspectul rămân absolut neschimbate, practic, cele două telefoane sunt indentice la exterior.

Nu se conosc prea multe detalii comerciale, nici legate de o dată de disponibilitate, nici prețul și nici alte piețe pe care va poposi acest terminal. S-ar putea să vină, evident cu întârziere chiar și după fratele său mai mare, la un moment dat, mai înspre Occident.

via HTC

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep