HomeFeaturedFocusZTE Nubia Z11 Max anuntat oficial

ZTE Nubia Z11 Max anuntat oficial

zte nubia z11 max

Deși lumea așteaptă în continuare anunțul oficial al monstrului ce se prevede a fi ZTE Nubia Z11, producătorul chinez preferă să se joace cu răbdarea și nervii consumatorilor și le propune tot felul de derivate ale viitorului flagship. După ce l-am văzut pe ZTE Nubia Z11 Mini, iată că acum apare și modelul Z11 Max. Ocazie cu care vedem că cei de la ZTE sunt destul de instabili atunci când vine vorba despre numele terminalelor lor, folosind ba litere mici, ba majuscule, motiv pentru care eu le voi scrie numele acestor telefoane așa cum mi se pare mie că este mai puțin deranjant pentru ochi.

ZTE Nubia Z11 Max este un smartphone care propune un display de 6 inchi, full HD, protejat cu Gorilla Glass 3, motiv pentru care poate fi încadrat ușor în zona de phablet-uri. Un chipset Qualcomm Snapdragon 652 cu procesor octa-core (patru nuclee Cortex-A72 la 1,8 GHz și patru Cortex-A53 la 1,4 GHz) și GPU Adreno 510, conduce spectacolul tehnic, acompaniat destul de armonios de o memorie RAM de 4 GB și o stocare internă de 64 GB (ce poate fi extinsă prin microSD). O cameră foto principală de 16 megapixeli (senzor Sony IMX298, f/2.0) și una frontală de 8 megapixeli (f/2.4) se ocupă de partea de foto-video.

Alte caracteristici tehnice ale acestui smartphone sunt senzorul pentru citirea amprentei digitale, conectivitatea LTE, un acumulator de 4000 mAh și un Android 6.0 Marshmallow, cu interfața Nubia UI 3.9.9. Din punct de vedere comercial, avem un preț înaintat de producător, de aproximativ 300 dolari și o dată de disponibilitate undeva la sfârșitul săptămânii viitoare. Grație unui parteneriat de imagine dintre ZTE și Cristiano Ronaldo, pentru un preț de 349 dolari va fi disponibilă și o versiune personalizată pentru fanii marelui fotbalist.

zte11 max cr

via GizmoChina

 

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep