HomeFeaturedFocusZTE Axon 7 mini se vinde in Europa

ZTE Axon 7 mini se vinde in Europa

zte-axon-7

Un terminal despre care informațiile au circulat doar în formulă neoficială și a cărui prezentare/anunț oficial a tot fost așteptat de presa de specialitate, apare în ofertele unor magazine online din Germania. Semn că nu doar la noi funcționează aceste canale mai gri de distribuție, spre contrarierea celor cărora le place să arate cu degetul România de parcă s-ar fi născut în altă parte. Ca să nu mă aprind mai tare, revin la ZTE Axon 7 mini, căci despre el este vorba, și la faptul că se găsește destul de aproape de piața din România, cu șanse de a ajunge și pe aici. În plus, ZTE s-a mai strecurat pe la noi și sub formă de terminale sub propriul brand al operatorilor, așa că o configurație similară s-ar putea să apară și astfel.

Cu un display full HD de 5,2 inchi în spatele căruia orchestrează show-ul un chipset Qualcomm Snapdragon 617 cu procesor octa-core de până la 1,5 GHz și GPU Adreno 405, cu o memorie RAM de 3 GB și o capacitate internă de stocare de 32 GB, cu o cameră foto principală cu senzor de 16 megapixeli și una dedicată selfie-urilor de 8 megapixeli, telefonul arată chiar bine pe segmentul de mid-range-uri. Iar prețul de vânzare pentru Germania de 299 euro sună destul de interesant. Mai ales dacă avem în vedere și construcția destul de reușită a acestui smartphone și senzorul pentru citirea amprentei digitale integrat în partea din spate a terminalului.

zte axon 7 mini small

Configurația este completată de un Android 6.0.1 Marshmallow și de un acumulator cu o capacitate de 2700 mAh. Mie mi se pare că se prezintă destul de bine și că este o opțiune destul de serioasă pentru cei care vor să scoată maximul de la un buget de 300 de euro, pe o piața europeană.

În plus, odată cu această apariție discretă, poate că va veni cât de curând (chiar cu ocazia IFA-ului) și anunțul oficial al producătorului. Dacă disponibilitatea sa va fi una globală, atunci se elimină și unele riscuri legate de garanția produsului.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep