HomeFeaturedFocusHuawei a prezentat oficial modelele P10 si P10 Plus

Huawei a prezentat oficial modelele P10 si P10 Plus

Este o zi mare pentru lumea smartphone și este un debut pe măsură pentru Mobile World Congress 2017. După LG G6, iată că avem al doilea mare flagship al momentului anunțat oficial de către producătorul său. Este vorba despre Huawei P10 și fratele său ceva mai mare, Huawei P10 Plus. Două telefoane care duc mai departe linia de design începută de Huawei P9, precum și colaborarea cu Leica pe zona de foto, păstrând ceea ce a făcut seria predecesorilor bine și aducând în același timp îmbunătățiri pe toate fronturile.

Huawei P10 păstrează la nivel de design aceleași linii, dar mută senzorul pentru citirea amprentei în partea din față. Ecranul, care exploatează mai bine suprafața frontală a telefonului (se pare că acesta este noul trend), este acoperit cu sticlă 2.5D Gorilla Glass 5. Și este de această dată un IPS de 5,1 inchi și rezoluție full HD. Chipsetul este un Kirin 960, același de pe Mate 9 (procesor octa core, 4 x 2,4 GHz Cortex-A73 și 4 x 1,8 GHz Cortex-A53, GPU Mali-G71 MP8), iar memoria RAM este de 4 GB. Capacitatea internă de stocare este de 64 GB.

La nivel de camere foto se păstrează același sistem dual camera Leica ca și pe Huawei Mate 9, cu un senzor color de 12 megapixeli (f/2.2) și unul monocrom de 20 megapixeli (f/2.2). Ba mai mult, parteneriatul cu Leica este vizibil și la nivelul camerei frontale, care vine cu un senzor de 8 megapixeli (f/1.9). Ambele camere vin cu mai multe funcții software, ale căror efecte le vom analiza în momentul unui test.

O mențiune specială pentru butonul home, care are acum, pe lângă senzorul de amprentă integrat și alte funcții și utilizări.

Acumulatorul de pe Huawei P10 are o capacitate de 3200 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă. Sistemul de operare este un Android 7.0 Nougat cu Emotion UI 5.1 peste el. Telefonul va fi disponibil în mai multe versiuni de culoare: Greenery, Dazzling Blue, Rose Gold, Ceramic White, Graphite Black, Mystic Silver sau Prestige Gold. Prețul valabil pentru Europa este de 649 euro și va fi disponibil în aproape toate piețele de pe continent.

Huawei P10 Plus este fratele mai mare. La nivel hardware, propune un display de 5,5 inchi și rezoluție QHD. Automat, acumulatoru are o capacitate de 3750 mAh, cu același suport pentru Huawei Super Charge. În plus, la nivel de memorii, va exista și o variantă cu 6 GB de RAM și capacitate internă de stocare de 128 GB. Tot la nivel hardware avem senzori puțin diferiți la sistemul dual camera în sensul că au deschidere de f/1.8. Tot ca și un plus avem o conectivitate LTE așa numită 4.5G, datorată celor patru antene LTE.

La nivel de culor vor exista variante în Ceramic White, Dazzling Blue, Dazzling Gold, Graphite Black, Mystic Silver, Rose Gold sau Greenery, disponibilitatea va fi în mare similară, cu aceleași piețe europene care se vor putea bucura de el, iar prețurile valabile pentru Europa sunt de 699 euro pentru varianta cu 4 GB de RAM și stocare de 64 GB și 799 euro pentru cea cu 6 GB de RAM și stocare de 128 GB. Pentru ambele telefoane comercializarea în Europa va începe de luna viitoare.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep