HomeEvenimenteCateva detalii despre “Sibiu – Festival City”

Cateva detalii despre “Sibiu – Festival City”

“Sibiu – Festival City” este un proiect multicultural ce se derulează  în aceeași perioadă cu Festivalul ARTmania, transformând încă o dată orașul într-o veritabilă Capitală a Culturii și având obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale. Și asta pentru că, pe lângă o ofertă culturală bogată – concerte, expoziții, lansări de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va găzdui în perioada 27-29 iulie și prima ediție a reuniunii internaționale East European Music Conference (EEMC).

East European Music Conference (EEMC) va fi un eveniment de anvergură europeană, care și-a propus să aducă la masa dialogului peste 500 de experți, autorități ale statului implicate în reglementarea sectorului creativ, promoteri români și principalii operatori de pe piața internațională a festivalurilor.

Organizatorii și-au asumat astfel misiunea de a iniția o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.

Inițiat de ARTmania, demersul “Sibiu – Festival City” este organizat în colaborare cu AROC – Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, ce are ca membri organizatori cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Blaj aLive sau Twin Arts, printre alții. Fruzsina Szep, directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin, sau Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa, se vor număra printre oaspeții așteptați anul acesta în România.

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep