HomeFeaturedFocusApple investeste 200 de milioane de dolari in Corning Incorporated

Apple investeste 200 de milioane de dolari in Corning Incorporated

În cazul în care nu știți, Corning este compania americană care produce Gorilla Glass, protecția pentru ecranele touch ale majorității dispozitivelor mobile și, tocmai prin această perspectivă, unul dintre furnizorii de tradiție ai companiei din Cupertino. Intenția declarată a celor de la Apple, de a investi aproximativ 200 de milioane de dolari în Corning, bani care se vor duce înspre divizia de cercetare/dezvoltare a companiei, face parte dintr-un plan de investiții al Apple, numit Advanced Manufacturing Fund și anunțat recent de CEO-ul Tim Cook. Prin acest proiect, Apple vrea să investească un total de un miliard de dolari în companii americane care produc componente și tehnologii ce se pot integra în zona de tehnologie.

Apple și Corning Incorporated au o relație de afaceri care durează de aproximativ 10 ani, astfel că decizia de a investi în această companie ca prim pas, a fost una destul de firească.

Corning is a great example of a supplier that has continued to innovate and they are one of Apple’s long-standing suppliers. This partnership started 10 years ago with the very first iPhone, and today every customer that buys an iPhone or iPad anywhere in the world touches glass that was developed in America. We’re extremely proud of our collaboration over the years and we are investing further with Corning who has such a rich legacy of innovative manufacturing practices.

Mișcarea celor de la Apple este una destul de inspirată, mai ales în contextul politic actual din Statele Unite, context în care este destul de probabil ca unele firme americane să înflorească. Rămâne de văzut care vor fi și următorii pași ai companiei din Cupertino, ce alți furnizori vor reuși să atragă atenția celor de la Apple.

via FoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep