HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy J7 Pro si J7 Max, doua telefoane cu accente inspre...

Samsung Galaxy J7 Pro si J7 Max, doua telefoane cu accente inspre social media

Samsung a mai listat oficial două terminale, tot în oareșcare liniște. Este vorba despre Galaxy J7 Pro și Galaxy J7 Max, care își fac debutul în piețele asiatice, dar au șanse mari să ajungă și înspre piețele occidentale.

Ambele terminale sunt prevăzute cu camere foto de 13 megapixeli, atât frontal cât, și pe spate și ambele vin cu un soft dedicat de vizualizare a fotografiilor, de modificare și îmbunătățire a acestora, de aplicat filtre spectaculoase și de share-uit foarte rapid pe rețelele de socializare. Tocmai de aceea am spus că se duc înspre cei care petrec foarte mult timp socializând virtual.

Dincolo de aceste specificații pe care le au în comun, Samsung Galaxy J7 Pro vine cu un display Super AMOLED de 5.5 inchi și rezoluție full HD (1080p), un chipset Exynos 7870 (procesor octa-core), o memorie RAM de 3 GB, o capacitate internă de stocare de 64 GB și un acumulator de 3600 mAh. Va avea un preț de aproximativ 330 dolari și va fi pus în vânzare la mijlocul lunii viitoare.

Samsung Galaxy J7 Max duce ecranul (de această dată este un IPS) la 5,7 inchi, dar păstrează rezoluția full HD. Chipset-ul este un MediaTek Helio P20, memoria RAM urcă la 4 GB, capacitatea internă de stocare rămâne la 64 GB, iar capacitatea acumulatorului scade la 3300 mAh. În plus, are un led pentru notificări pe spate, de formă circulară, plasat în jurul camerei foto.

Ambele telefoane au Android 7.0 Nougat, suport dual-SIM, dispun de conectivitate LTE și de senzor pentru citirea amprentei digitale și au o construcție metalică de tip unibody.

Prețul de vânzare pentru Galaxy J7 Max este de 280 dolari. Acesta va deveni disponibil mai repede, la finalul săptămânii viitoare.

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep