HomeFeaturedFocusXiaomi Redmi Note 5A aproape de lansarea oficiala

Xiaomi Redmi Note 5A aproape de lansarea oficiala

Se va întâmpla săptămâna viitoare, pe 21 august. Și informația este confirmată la nivel oficial, chiar de către CEO-ul companiei. În ceea ce privește terminalul, acesta va veni în două variante de configurație, destul de diferite, dar cu aspect identic. Și informațiile au ieșit la iveală destul de generos, astfel că putem să ne facem o impresie destul de completă asupra lor. Ca orice telefon Xiaomi, mă aștept la un preț destul de competitiv. Însă detaliile comerciale le vom cunoaște doar în momentul anunțului oficial, așa că acum să ne uităm puțin la partea tehnică.

Așadar, Xiaomi Redmi Note 5A va fi construit în jurul unui display HD (720p) de 5,5 inchi. În spatele acestuia vor ticăi fie o combinație de chipset Qualcomm Snapdragon 425 cu o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 16 GB, fie un chipset Qualcomm Snapdragon 430, cu memorie RAM de 3 GB și capacitate de stocare de 32 GB. Varianta mai slabă va avea o cameră foto principală de 13 megapixeli și una frontală de 5 megapixeli, în timp ce versiunea mai puternică va fi dotată cu o cameră principală de 16 megapixeli și una frontală de 13 megapixeli. Ambele versiuni vor avea acumulatori de 3000 mAh.

Evident, aceste detalii tehnice nu au o confirmare oficială, așa că deocamdată trebuiesc privite cu oarecare rezervă. Zvonurile legate de prețuri dau o valoare de aproximativ 150 dolari pentru varianta mai slabă. Sună bine, așa că merită să fim cu ochii pe ele săptămâna viitoare.

Însă fotografia de mai sus este oficială, a fost postată în social media de același CEO activ. Și ea lasă să se observe și un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe partea din spate a telefonului. Un telefon cu o construcție metalică de tip unibody.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep