HomeEvenimenteAngajatori de TOP Timisoara: 80 de companii si aproape 3000 de oportunitati...

Angajatori de TOP Timisoara: 80 de companii si aproape 3000 de oportunitati de cariera

Angajatori de TOP Timisoara reuneşte pe 13-14 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, 80 de companii şi 3000 de oportunităţi de carieră. Evenimentul oferă candidaţilor posibilitatea să aplice la o diversitate de oportunităţi indiferent de nivelul de experienţă sau domeniul de activitate. Pentru prima dată în România, târgul de carieră Angajatori de TOP înglobează realitatea virtuală în experienţă candidaţilor.

Pentru a completa experienţa pe care şi-o doresc candidaţii, evenimentul Angajatori de TOP Timişoara le oferă vizitatorilor posibilitatea de a folosi ochelarii VR şi astfel de a cunoaşte mai bine viitorul angajator şi spaţiul în care urmează să lucreze. Tehnologia VR transpune vizitatorul târgului de carieră Angajatori de TOP într-o realitate virtuală pe care o poate experimenta prin intermediul ochelarilor cu lentile speciale, destinați să proiecteze imagini din sediul companiilor. Experiența este autentică având în vedere că sistemul de tracking al privirii detectează unghiul de înclinare al capului urmărindu-i direcția în care privește, oferind astfel posibilitatea de a realiza comenzi doar cu privirea. În cadrul evenimentului din Timişoara, două dintre companii vor avea opţiunea de tur virtual la standul lor: Deutsche Telekom Services Europe şi Plexus.

În mod tradiţional, toamna este perioada în care angajatorii sunt foarte activi, aspect confirmat şi de numărul mare al oportunităţilor de carieră oferite la Angajatori de TOP. În comparaţie cu ediţiile anterioare, remarcăm o evoluţie a numărului de poziţii deschise. Cele 3000 de oportunităţi de carieră sunt adresate atât candidaţilor cu experienţă, celor cu un nivel mediu de experienţă, cât şi studenţilor şi absolvenţilor. 20% dintre joburi sunt adresate candidaţilor cu peste 3 ani experienţă, 37% persoanelor cu 1-3 ani experienţă, 32% sunt joburi pentru candidaţii entry-level, iar 12% sunt poziţii în cadrul programelor de internship.

Angajatori de TOP Timişoara oferă candidaţilor posibilitatea să aplice la o diversitate de oportunităţi de carieră, companiile prezente având joburi deschise pentru aproape toate specializările şi nivelurile de experienţă.  Joburile deschise de companii sunt în departamente precum: IT, Telecom, Inginerie, Achiziţii-Logistică-Aprovizionare, Controlul calităţii, Design, Juridic, Marketing, PR, Comunicare, Resurse umane şi Vânzări.

Nume mari de companii vor fi prezente în cadrul ediţiei Angajatori de TOP Timişoara. O parte dintre companiile care pot fi întâlnite pe 13-14 octombrie la C.R.A.F.T sunt:  ATOSS Software, Auchan Romania, BeeSpeed, Bosch Service Solutions, Continental, Convergys, DEUTSCHE TELEKOM SERVICES EUROPE – ROMANIA, Draxlmaier Group, Elektrobit Automotive Romania, Flex, HELLA, HELPLINE, Kimball Electronics Romania, Lidl România, McDonald`s in Romania, Microsoft, Nestle, Nokia, Plexus, Valeo Lighting Injection, Vodafone Romania, WALTER GROUP Austria, Wipro’s automotive Center of Excellence, Yazaki Component Technology, ZTE Services Romania.

Cei care sunt în căutarea unui job se pot înscrie gratuit pe site-ul evenimentului, și ulterior pot participa la eveniment în baza CV-ului tip Barcode.

 

 

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep