HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy Tab A (2017) a fost prezentata oficial

Samsung Galaxy Tab A (2017) a fost prezentata oficial

Varianta actualizată pentru 2017 a tabletei Galaxy Tab A de la Samsung a fost prezentată oficial. Nu îmi dau seama dacă pentru Samsung este o sursă considerabilă de venituri segmentul de tablete Android, sau ține în viață această linie mai mult din orgoliu, însă iată că vine cu noua generație. Nu impresionează din punct de vedere tehnic, ba chiar mi se pare ușor supraevaluată la prețul de aproximativ 285 dolari pentru care a fost pusă în vânzare în piețele asiatice. Ce are de oferit pentru acești bani? Păi haideți să vedem împreună.

Este vorba despre tableta cu display de 8 inchi și rezoluție de 1280 x 800 pixeli, prima ca dimensiune pe care Samsung o lansează de obicei. Probabil că vor veni și variantele de 7 inchi și de 10 inchi, dacă este să ne uităm la comportamentul generațiilor anterioare.

În spatele ecranului avem un chipset cu procesor quad-core de 1,4 GHz, ajutat de o memorie RAM de 2 GB și de o capacitate internă de stocare de 16 GB. O cameră foto principală de 8 megapixeli, una frontală de 5 megapixeli, un Android 7.1.1 Nougat și un acumulator cu o capacitate de 5000 mAh formează restul configurației, una care chiar nu iese în evidență în vreun fel.

Mă aștept totuși ca prețul să mai scadă, mai ales că deocamdată vorbim de niște piețe destul de exotice, gen Vietnam. Însă până când nu vom vedea prețuri europene pentru această tabletă Android, sunt doar speranțe goale.

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep