HomeFeaturedFocusCateva zvonuri interesante despre un posibil HTC U11 Plus

Cateva zvonuri interesante despre un posibil HTC U11 Plus

Sunt tot mai frecvente zvonurile despre un posibil smartphone HTC U11 Plus, un adevărat flagship contemporan, model cu care HTC să intre în rândul adepților noului trend legat de ecranul cu margini cât mai subțiri, care să ocupe cât mai mult din suprafața frontală a telefonului. După părerea mea este cam singurul lucru care îi lipsește lui U11, așa că taiwanezii par deciși să corecteze acest mic neajuns. Și m-ar bucura nespus ca zvonurile să fie adevărate, mai ales acum când Google a plătit 1,1 miliarde dolari pentru tehnologia HTC și o parte din oamenii din divizia smartphone și toată suflarea pasionată se întreabă dacă HTC va mai face terminale sub nume propriu.

Revenind la un potențial HTC U11 Plus, zvonurile spun că acesta va fi construit în jurul unui display de 5,99 inchi, aspect 18:9 și rezoluție 2880 x 1440 pixeli, produs de JDI. În spatele acestuia va ticăi un chipset Qualcomm Snapdragon 835, ajutat de o memorie RAM care poate fi de 4 GB sau de 6 GB. Capacitatea internă de stocare va fi de 64 GB și respectiv 128 GB.

La nivel de cameră foto nu se va umbla în comparație cu HTC U11 și nici nu văd rostul pentru care s-ar face acest lucru, din moment ce camera actualului flagship este una de top atunci când vine vorba de rezultate. La fel, vom regăsi și pe acest nou flaghsip tehnologie Edge Sense, dar și o certificare IP68 pentru rezistența la praf și scufundare în apă.

Zvonurile merg puțin și pe tărm comercial și dau 11 noiembrie ca dată de lansare și o primă disponibilitate pe teritoriul Chinei. Să îl vedem totuși lansat oficial și discutăm mai apoi și despre prețuri și disponibilitate.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep