HomeFeaturedFocusNokia 6 (2018) primeste update-ul la Android 8.0 Oreo chiar de la...

Nokia 6 (2018) primeste update-ul la Android 8.0 Oreo chiar de la prima pornire

Am vorbit despre ediția actualizată a unuia dintre cele mai de succes terminale ale celor de la HMD Global atunci când Nokia 6 (2018) a fost anunțat oficial. Și unul dintre puținele reproșuri pe care i le-am putut face la nivel de specificații tehnice a fost legat de faptul că sistemul de operare era doar un Android 7.1 Nougat, într-o perioadă în care tot mai mulți producători scot terminalele noi direct cu Oreo. Iată că cei de la HMD Global arată încă odată că sunt foarte serioși atunci când vine vorba despre telefoanele Nokia pe care le produc și oferă foarte rapid update-ul la Oreo.

De fapt, câțiva utilizatori care deja au pus mâna pe proaspătul telefon spun că încă de la prima utilizare sunt notificați că există deja un update la Android 8.0 Oreo. Nu este chiar același lucru cu a avea Oreo încă din cutie, așa cum unele publicații s-au grăbit să afirme, însă este totuși un pas foarte mare și un argument în favoarea telefonului în ochii celor care vor să aibă cea mai recentă versiune de sistem de operare.

Mai mult, se pare că Nokia 6 (2018) va avea și suport pentru Google Play în piețele asiatice. Va fi o alegere opțională, însă astfel vor putea fi accesate aplicațiile pentru Android direct din magazinul Google. O nouă bilă albă pentru compania finlandeză.

via NokiaPowerUser

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep