HomeFeaturedFocusHuawei are ambitii mari pentru 2018

Huawei are ambitii mari pentru 2018

Mai exact, producătorul chinez își propune un target de vânzări de 200 de milioane de unități smartphone pentru 2018, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 30 procente față de cele peste 150 de milioane de unități vândute în 2017. Un salt destul de mare, dar nu imposibil pentru producătorul chinez, care ne-a arătat și cu alte ocazii că este capabil să nu își întrerupă creșterea chiar și în momente în care companii precum Samsung sau Apple au avut mici scăderi de vânzări.

Huawei are de partea sa argumentul poziției fruntașe de pe piața din China, însă, la fel ca mulți alți producători chinezi, suferă de pe urma faptului că nu poate vinde în Statele Unite. Chiar și așa, Huawei ocupă de ceva timp al treilea loc al topului global al producătorilor de smartphone și reușește să amenințe din când în când poziția a doua, deținută de Apple.

Declarația legată de ambițiile de vânzări pentru 2018 a fost făcută de Yu Chengdong, CEO al diviziei Consumer Business din cadrul Huawei. S-ar putea ca asumarea acestui target, aproape de jumătatea anului, să se bazeze și pe niște cifre de vânzări deja înregistrate, așa că șansele ca Huawei să reușească această performanță sunt chiar reale.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep