HomeFeaturedFocusSharp Aquos R2 Compact, primul smartphone cu doua notch-uri

Sharp Aquos R2 Compact, primul smartphone cu doua notch-uri

Sharp Aquos R2 Compact

Uite că am văzut-o și pe asta! Proaspăt lansat oficial, Sharp Aquos R2 Compact este primul smartphone prevăzut cu două notch-uri pe display. Așa că, deși șansele să îl vedem și prin piețele europene sunt destul de mici, am decis că merită câteva minute din atenția noastră. Mai ales că, dincolo de cele două decupaje din ecran, terminalul are și alte argumente interesante de pus pe tarabă.

În primul rând, așa cum îi spune și numele, Sharp Aquos R2 Compact este un telefon de dimensiuni mici, lucru tot mai greu de găsit în ziua de astăzi, mai ales în segmentul high-end. Are un display IGZO de 5,2 inchi și rezoluție 2280 x 1080 pixeli (aspect 19:9), cu o rată de refresh de 120 Hz, în spatele căruia se ascunde o combinație mai mult decât decentă de chipset Qualcomm Snapdragon 845 cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 64 GB.

Sharp Aquos R2 Compact

Ecranul are un notch în partea de sus, de tip picătură (sau, dacă vreți, de tip Essential Phone), care găzduiește camera foto frontală de 8 megapixeli. Cel de-al doilea notch, de jos, este de formă ovală și acomodează senzorul pentru citirea amprentei digitale. Pe spate, Sharp Aquos R2 Compact are tot o cameră single, cu un senzor de 22,6 megapixeli.

Un acumulator cu o capacitate de 2500 mAh, un Android 9.0 Pie, un USB Type-C și un slot microSD completează lista cu specificații pentru Sharp Aquos R2 Compact care merită evidențiate. Telefonul are o construcție din plastic, cu ramă metalică și este certificat IP68.

Așa cum spuneam, telefonul este disponibil doar în Japonia și deocamdată nu se cunosc detalii legate de preț. Oricum, având în vedere disponibilitatea sa, nici nu sunt atât de importante. De reținut doar că cei de la Sharp au fost primii care au adus un display cu notch. Iar trendul s-a impus destul de rapid. Acum aduc un ecran cu două notch-uri. Să fie oare noua tendință?

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep