HomeMobileAndroidGalaxy Fold prezentat oficial: specificatii, pret, disponibilitate

Galaxy Fold prezentat oficial: specificatii, pret, disponibilitate

fold9

De câteva minute Samsung ne-a prezentat oficial noul său smartphone cu ecran pliabil, Galaxy Fold. Acesta vine cu un display de 4,6 inci atunci când e închis și unul de 7.3 inci când e deschis.

fold6

Avantajul său major este ideea de continuitate, ceea ce înseamnă că o aplicație deschisă pe ecranul său primar, devine e trimisă automat pe cel mare, pliat, atunci când e deschis. În plus, există opțiunea de a folosi în paralel până la trei aplicații pe ecranul pliat, chestie posibilă prin colaborarea cu Google pe zona Android.

fold1

Galaxy Fold va avea 12 GB RAM și un sistem de 6 camere foto: trei principale, 2 selfie și una pe ecranul pliabil.

Înăuntru există un nou procesor de 7nm și Samsung introduce Universal Flash Storage 3.0 (eUFS) (512GB mai exact) în Galaxy Fold. Iar aparatul va avea două baterii, una pe fiecare parte, făcute să funcționeze ca una.

fold5

Și cel mai interesant lucru este că Galaxy Fold va putea fi cumpărat din 26 aprilie 2019 și nu în toamnă, așa cum se specula. Prețul de pornire este de 1980 USD plus taxe, încă nu știm clar dacă aceiași dată va fi respectată și pentru Europa.

Galaxy Fold – specificații

Galaxy Fold
Display Main display: 7.3” QXGA+ Dynamic AMOLED (4.2:3)

Cover display: 4.6” HD+ Super AMOLED (21:9)

* Ecranul măsurat în diagonală drept dreptunghi complet, fără a ține cont de colțurile rotunjite

Camera Cover  Camera  10MP (2PD), F2.2
Rear Camera  Ultra-Wide: 16MP, F2.2

Wide: 12MP (2PD), F1.5/F2.4, OIS

Tele: 12MP, F2.4, OIS

Front Camera  Wide: 10MP (2PD) F2.2

RGB depth: 8MP, F1.9

AP 7nm 64-bit Octa-core processor
Memorie 12GB RAM(LPDDR4x), 512GB (UFS3.0)

* Memoria de user este mai mică decât memoria totală din cauza stocării sistemului de operare și a software-ului utilizat pentru a opera caracteristicile dispozitivului. Memoria actuală a userului variază în funcție de operator și se poate modifica după efectuarea actualizărilor software.

*Fără card MicroSD

Baterie 4,380mAh (typical)*

Încărcare rapidă compatibilă prin cablu și wireless

Încărcarea prin cablu este compatibilă cu QC2.0 și AFC

Încărcare fără fir compatibilă cu WPC și PMA

* 4.380 mAh  se referă la valoarea obișnuită a capacității bateriei testată în condițiile de laborator ale terților. Valoarea obișnuită este valoarea medie estimată, având în vedere devierile în ceea ce privește capacitățile bateriei de care pot suferi anume sample-uri. Capacitatea nominală (minimă) este de 4.275mAh. Durata de viață efectivă a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de modul de utilizare, dar și de alți factori.

Sistem de operare Android 9.0 (Pie)
Si daca vreti sa vedeti prezentarea Samsung.
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep