HomeFeaturedFocusXiaomi Mi 9 prezentat oficial, pret si specificatii complete

Xiaomi Mi 9 prezentat oficial, pret si specificatii complete

Xiaomi Mi 9

Xiaomi Mi 9 tocmai a fost anunțat oficial. Este un vârf de gamă veritabil, care aduce câteva premiere. Prima dintre ele este una absolută. Mi 9 oferă cea mai rapidă încărcare wireless de pe un smartphone, o încărcare de 20W. Cea de-a doua premieră ține de producătorul chinez. Mi 9 este primul telefon Xiaomi cu un sistem foto de trei camere pe partea din spate.

Și ce sistem foto avem acolo. Senzorul principal este un Sony IMX586 de 48 megapixeli (filtru Quad Bayer, 1/2”, 0.8µm). Al doilea senzor este un ultra wide de 16 megapixeli, iar cel de-al treilea este un telephoto de 12 megapixeli, capabil de un zoom optic 2x. Camera foto frontală, ca să încheiem acest capitol, are un singur senzor, de 20 megapixeli.

Xiaomi Mi 9

Ecranul lui Xiaomi Mi 9 este un Super AMOLED produs de Samsung, cu o diagonală de 6,39 inchi și o rezoluție de 2340 x 1080 pixeli (aspect 19,5:9). Are margini foarte înguste, un notch în formă de picătură în partea de sus și este protejat cu Gorilla Glass 6. De asemenea, display-ul integrează senzorul pentru citirea amprentei digitale.

Mi 9 este construit în jurul unei platforme Qualcomm Snapdragon 855 cu procesor octa-core (1 x 2,84 GHz Kryo 485 + 3 x 2,42 GHz Kryo 485 + 4 x 1.8 GHz Kryo 485) și GPU Adreno 640. Varianta de top are o memorie RAM de 12 GB și o capacitate internă de stocare de 256 GB, dar există și versiuni puțin mai accesibile (6 GB de RAM și memorie internă de 64 GB sau 128 GB). Se pare că versiunea de top, care va avea partea din spate transparentă, va fi disponibilă exclusiv în China. Cel puțin pentru moment.

Xiaomi Mi 9

Toate versiunile de Xiaomi Mi 9 au pe spate sticlă (Gorilla Glass 5), iar sistemul de trei camere este protejat de o sticlă de safir. În schimb, ca un reproș, telefonul nu este rezistent la apă. Nu are nicio certificare în acest sens.

Acumulatorul are o capacitate de 3300 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă (27W), pe lângă cea wireless amintită mai sus.

Prețurile pentru Xiaomi Mi 9 încep de la 395 euro pentru versiunea cea mai slabă și ajung până la 525 euro pentru varianta de top, cea care nu va fi disponibilă în Europa. Un preț bun, un raport preț/specificații excelent, așa cum ne-a obișnuit Xiaomi.

via TheVerge

2 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep