HomeFeaturedFocusAplicatia LaLiga spioneaza utilizatorii pentru a detecta transmisiunile pirat

Aplicatia LaLiga spioneaza utilizatorii pentru a detecta transmisiunile pirat

Liga spaniolă de fotbal (LaLiga) a fost amendată cu 250000 EUR pentru că și-a spionat fanii prin inetrmediul aplicației de smartphone.

Cam aici s-a ajuns: liga spaniolă de fotbal (LaLiga) a fost amendată cu 250000 EUR pentru că s-a folosit de aplicația de smartphone pentru a spiona fanii, atunci când aceștia se uitau la meciuri.

Mai pe înțelesul tuturor, liga spaniolă s-a folosit de toate mijloacele din ”dotare” pentru a detecta și elimina cât mai multe persoane/afaceri ce se ocupau cu transmisiuni ilegale ale meciurilor de fotbal din campionatul spaniol. Pentru asta au folosit aplicația LaLiga de pe smartphone ca să acceseze microfonul aparatului în momentele în care erau în desfășurare meciuri și dacă detectau sunetul de la transmisiunile de fotbal, activau localizarea prin GPS și obțineau detalii despe pub-urile și barurile în care erau fanii, urmând ca apoi să se facă o verificare dacă acestea aveau licență de a transmite. În caz contrar veneau cu amenzi.

Iată că situația s-a inversat și LaLiga a fost amendată la rândul ei cu 250000 EUR de către agenția pentru protecția datelor din Spania pentru că a spionat utilizatorii și că nu i-a informat corect despre funcționalitatea aplicației atunci când a cerut permisiunea de a accesa microfonul. Bineînțeles că LaLiga se apără și încearcă să vină cu motive care să explice ce i-a determinat să facă asta, dar până la un eventual recurs, sunt nevoiți să elimine din aplicație opțiunea de accesare și folosire a microfonului.

Asta mă face să vă readuc aminte că ori de câte ori instalați o aplicație nouă pe Android/iOS ar fi bine să verificați ce drepturi îi dați. Și să vă puneți întrebarea simplă: de ce ar vrea o aplicație de acest fel să acceseze locația și/sau agenda de contacte, respectiv microfonul sau camera foto.

Și când nu găsiți nicio explicație logică, să nu îi dați acces în respectivele zone și mai mult, să vă gândiți serios să renunțați la ea.

via PL

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep