HomeFeaturedFocusHuawei P20 lite (2019) listat in Europa la 270 euro

Huawei P20 lite (2019) listat in Europa la 270 euro

Huawei P20 lite (2019)

Huawei P20 lite (2019) și-a făcut apariția în oferta magazinului online Media Markt din Elveția, la un preț de 270 euro (exprimat în franci elvețieni). Dacă prețul este sau nu atractiv, este o discuție destul de lungă, pe care o complică chiar Huawei, cu gama sa foarte variată din zona de mid-range. La fel, poate chiar mai complicată, discuția pe marginea aplicațiilor Google, pe care producătorul chinez nu prea mai are voie să le folosească și modul în care această interdicție are impact asupra lui P20 lite (2019).

În schimb, putem analiza specificațiile tehnice ale lui Huawei P20 lite (2019) și putem vedea cam ce are el de oferit. Terminalul este construit în jurul unei combinații de chipset proprietar Kirin 710 cu o memorie RAM de 4 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB. Ecranul este un LCD de 6,4 inchi, rezoluție fullHD+ (2310 x 1080 pixeli), cu un orificiu în stânga sus pentru camera foto frontală de 16 megapixeli.

Pe spate găsim un sistem de patru camere foto, cu un senzor principal de 16 megapixeli, unul de 8 megapixeli și doi senzori de câte 2 megapixeli fiecare. O combinație ușor ciudată, care nu a fost detaliată încă.

Un acumulator cu capacitatea de 4000 mAh, un Android 9.0 Pie cu EMUI 9 peste el, un senzor pentru citirea amprentei digitale plasat pe spate și o gamă de culori cu nume pompoase (Crush Blue, Charming Red și Midnight Black) completează lista cu detalii care merită evidențiate.

via MediaMarkt

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep