HomeFeaturedFocusXiaomi Redmi 8 nu mai are secrete

Xiaomi Redmi 8 nu mai are secrete

Xiaomi Redmi 8

A trecut întâi pe la TENAA, pentru a fi certificat în scopul vânzării pe piața din China. A lăsat acolo o grămadă de informații de natură tehnică. Acum a fost fotografiat în public, probabil în mâinile vreunui tester. Xiaomi Redmi 8 nu prea mai are nimic de ascuns. Și fiind un telefon care promite (așa cum este bunul obicei Xiaomi) un preț foarte atractiv, merită să ne oprim câteva minute asupra sa, pentru a ști la ce să ne așteptăm.

Xiaomi Redmi 8 va fi construit din câte se pare în jurul unui display de 6,21 inchi și rezoluție 1520 x 720 pixeli, care va fi prevăzut cu un notch în formă de picătură pentru camera foto frontală (senzor de 8 megapixeli). La interior vom avea un chipset cu procesor octa-core de 2.0 GHz (cel mai probabil un Qualcomm Snapdragon 439) și mai multe variante de memorie (2 GB + 16 GB, 3 GB + 32 GB și 4 GB + 64 GB).

Pe spate se va găsi un sistem dual camera, cu un senzor principal de 12 megapixeli și unul secundar de 8 megapixeli. Tot pe spate se găsește și cititorul de amprentă digitală. Un acumulator cu o capacitate de 5000 mAh, care va oferi și suport pentru încărcare rapidă și un sistem de operare Android 9.0 Pie cu MIUI 9.7.11 peste el sunt restul detaliilor care merită amintite.

Xiaomi Redmi 8
Xiaomi Redmi 8

Xiaomi Redmi 8 a fost suprins în fotografii, așa cum spuneam. Astfel că putem alătura și o imagine specificațiilor de mai sus. Pentru ca ecuația să fie completă, mai este nevoie doar de detaliile comerciale. Cel mai probabil pe acestea le vom afla în momentul anunțului oficial.

via SlashLeaks

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep