HomeFeaturedFocusConfirmat: iPhone 11 Pro Max are baterie cu capacitatea de 4000 mAh

Confirmat: iPhone 11 Pro Max are baterie cu capacitatea de 4000 mAh

Bateria lui iPhone 11 Pro Max are capacitatea de 3969 mAh.

Încă nu este prezent oficial în magazine, dar cu toate astea cineva a reușit să pună mâna pe un iPhone 11 Pro Max și să îl desfacă, dezvăluind în premieră capacitatea bateriei: 3969 mAh. Și este exact capacitatea pe care o bănuiam în urma informațiilor TENAA.

Bateria este marcată cu 15.04Wh, o impresionantă creștere de aproape 25% față de valoarea 12.08Wh regăsită în bateria lui iPhone XS Max. Din nou Apple folosește o baterie în formă de L, pentru a putea folosi cât mai bine spațiul din interiorul carcasei, design apărut odată cu iPhone X.

Interiorul lui iPhone 11 Pro Max.

La evenimentul de lansare Apple a anunțat că va folosi elemente reciclate pentru a construi Taptic Engine – 1/4 din materialele rare folosite în iPhone se duc în Taptic Engine. Probabil că o motivație a acestei alegeri este aceea că Apple are nevoie de un flux continuu de materiale rare pentru a putea construi noua serie iPhone 11 Pro. Doar că nu e deloc ușor, reciclarea difuzorului sau a motorașului fiind operații dificile – ca să vă faceți o idee, pentru a putea strânge 32 de kg de materiale rare e nevoie de reciclarea a 100000 de iPhone-uri.

E bine că în mod oficial e atrasă atenția asupra necesității și beneficiilor reciclării, mai ales în zona smartphone-urilor. Poate că așa o să devenim cu toții mai responsabili.

În altă ordine de idei, dacă încă nu v-ați hotărât dacă luați sau nu noul iPhone 11, mă gândesc că informația legată de capacitate e un impuls important.

via GSMA

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep