HomeFeaturedFocusFOTO: primele fotografii “real-life” cu Xiaomi Mi 10 Pro

FOTO: primele fotografii “real-life” cu Xiaomi Mi 10 Pro

Xiaomi Mi 10 Pro

Unul dintre telefoanele mult așteptate ale perioadei următoare este Xiaomi Mi 10 Pro. Viitorul flagship al companiei chineze a mai fost subiectul unor zvonuri și chiar al unor materiale de tip leak, însă acum au ieșit la iveală primele fotografii de tip “real-life” cu terminalul. Și dacă este să judecăm după rapiditatea cu care postul care a dezvăluit fotografiile a fost șters, tind să cred că ele sunt reale și corecte. Oricum, noroc cu ochiul vigilent al publicațiilor de specialitate, care au speculat momentul și au reușit să păstreze fotografiile respective. S-au propagat rapid, așa că nu a mai fost nimic de făcut. Iată-l pe Xiaomi Mi 10 Pro în toată splendoarea sa.

Xiaomi Mi 10 Pro

Dincolo de toate detaliile tehnice și mai ales de design pe care fotografiile respective le expun, avem și o confirmare a suportului pe care telefonul pare că îl va oferi pentru o încărcare ultra-rapidă de 65W. Până acum era la nivel de zvon, acum acestuia i se alătură și o poză cu încărcătorul, care pare să confirme informațiile de până acum.

Cutia ne arată și că suportul pentru conectivitatea 5G va fi asigurat, un alt zvon (destul de sigur, de altfel) care se confirmă.

Luna viitoare ar trebui să îl vedem pe Xiaomi Mi 10 Pro, însă sunt sigur că până atunci vom mai avea parte de materiale despre acest vârf de gamă, așa că vă vom ține informați pe măsură ce acestea vor ieși la iveală. Până atunci, vă las cu fotografiile.

Xiaomi Mi 10 Pro
Xiaomi Mi 10 Pro
Xiaomi Mi 10 Pro
Xiaomi Mi 10 Pro

via GSM Arena   

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep