HomeFeaturedFocusHuawei semneaza un parteneriat cu TomTom pentru partea de harti si navigatie

Huawei semneaza un parteneriat cu TomTom pentru partea de harti si navigatie

Huawei TomTom

În încercarea de a se desprinde cât mai repede și cât mai eficient de Google, ale cărui servicii nu mai are voie să le folosească, Huawei a semnat un parteneriat cu TomTom, prin care, cel mai probabil, își va asigura partea de navigație din viitoarele terminale pe care le va lansa, înlocuind astfel Google Maps. Este doar o supoziție, una care are multă logică, pentru că oficialii TomTom care au confirmat existența acestui parteneriat, au fost destul de zgârciți cu detaliile.

Cert este că din statutul de victimă colaterală în conflictul comercial dintre Statele Unite și China, Huawei își construiește destul de repede imaginea de erou supraviețuitor al acestui război, care iese aproape neatins din mijlocul exploziilor. Este și o acțiune și de imagine, pentru că interdicția de a folosi serviciile Google s-a simțit în vânzările companiei, dar și una pragmatică. TomTom are o imagine destul de bună în această nișă, așa că numele său ar trebui să cântărească destul de mult.

Așa cum spuneam, detaliile aproape că lipsesc. Contează doar că informația a fost confirmată oficial și contează poate și mai mult că Huawei încearcă să ofere utilizatorilor experiențe și aplicații cât mai apropiate de ceea ce oferea Google. Sper să le reușească (și sunt destul de sigur că așa va fi) pentru că sunt un nume mare în industria de smartphone, care mai are multe de arătat.

via Reuters

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep