HomeFeaturedFocusHuawei P40 Lite isi face debutul in Europa

Huawei P40 Lite isi face debutul in Europa

Huawei P40 Lite

Primul membru al familiei P40 de la Huawei a apărut în ofertele comercianților din Europa. Este un obicei deja din partea companiei chineze, ca versiunea Lite să apară în liniște, cu câteva zile înaintea fraților mai mari. Și cred că este un obicei sănătos, pentru că dacă ar fi prezentate în același timp, Huawei P40 Lite ar fi eclipsat de terminalele mai puternice.

Așa că iată-l, în toată splendoarea lui, pe P40 Lite, disponibil deja în Spania. La un preț de 299 euro. Nu este un terminal tocmai nou, pentru că a fost lansat deja în câteva piețe asiatice, sub alte denumiri. Nova 7i sau Nova 6 SE, în funcție de piață. În continuare nu înțeleg acest obicei al celor de la Huawei de a folosi denumiri total diferite pentru același telefon. Cu atât mai mult acum, când nici telefoanele care pleacă înspre piețele occidentale nu se mai bucură de serviciile Google.

Huawei P40 Lite

Da, aceasta este vestea tristă despre Huawei P40 Lite. Nu va avea instalate serviciile Google, va merge, ca mai toate telefoanele lansate de compania chineză în ultima vreme, pe rețeta Huawei Mobile Services.

Din punct de vedere hardware însă, terminalul chiar arată foarte bine pentru prețul pretins. Este construit în jurul unui display LCD de 6,4 inchi și rezoluție fullHD+, cu margini foarte înguste și cu un orificiu discret pentru camera foto frontală. O cameră cu rezoluție de 16 megapixeli.

La interior avem un chipset Kirin 810, combinat cu o memorie RAM de 6 GB și cu o capacitate internă de stocare de 128 GB. Cei care doresc mai multă memorie internă trebuie să apeleze la un card NM, un format mai puțin întâlnit, de care Huawei preferă să se agațe în continuare. Sistemul de operare este un Android 10 OpenSource, cu interfața proprie Huawei peste el. Așa cum spuneam, nu există serviciile Google preinstalate.

Huawei P40 Lite

Pe partea din spate întâlnim un modul pătrat care integrează patru camere foto. Senzorul principal este de 48 megapixeli. Este ajutat de un ultra-wide de 8 megapixeli și de un senzor de adâncime de 2 megapixeli. Cel de-al patrulea senzor este unul macro, cu rezoluție de 2 megapixeli. Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral.

Acumulatorul are o capacitate de 4200 mAh și oferă suport pentru încărcare rapidă de 40W.

Eu zic că Huawei P40 Lite arată foarte bine pentru un buget în jurul valorii de 300 de euro. Rămâne bariera impusă de lipsa serviciilor Google. Să vedem câți utilizatori vor fi dispuși să depășească această barieră.

via Viatea

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep